Ministerul Finanțelor lansează demersul pentru construirea portofoliului de proiecte PPP

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Parteneriat / Foto: Freepik
Parteneriat / Foto: Freepik
Ministerul Finanţelor a anunţat, luni, lansarea demersului inter-instituţional pentru construirea unui portofoliu de proiecte de investiţii care pot fi implementate prin mecanisme de parteneriat public-privat (PPP), cu impact economic şi social major.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, această iniţiativă marchează un pas decisiv în valorificarea potenţialului PPP-urilor pentru dezvoltarea României.

În acest sens, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a transmis solicitări oficiale către ministerele de linie pentru identificarea şi evaluarea proiectelor relevante care pot fi structurate sub forma unor parteneriate public-private.

"Fiecare minister este invitat să transmită, până la finalul lunii iulie a.c., o analiză internă a proiectelor de investiţii, incluzând informaţii esenţiale precum: obiectivul proiectului, indicatorii tehnico-economici, valoarea estimată a investiţiei, stadiul de pregătire (temă de proiectare, studii de prefezabilitate sau fezabilitate), situaţia terenurilor implicate (proprietate, necesar de expropriere), precum şi avizele sau autorizaţiile deja obţinute", a declarat ministrul Nazare, citat în comunicat.

Acest demers continuă acţiunile întreprinse deja de Ministerul Finanţelor în sprijinul dezvoltării proiectelor PPP. În decembrie 2024, a fost aprobat Ordinul nr. 6695/17.12.2024 privind publicarea ghidurilor şi metodologiilor pentru înţelegerea şi aplicarea cadrului PPP, iar în perioada 26-29 mai 2025 a avut loc prima sesiune extinsă de instruire dedicată autorităţilor publice centrale şi locale.

Ministerele vizate pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte PPP sunt: Agricultură şi Dezvoltare Rurală; Mediu, Ape şi Păduri; Dezvoltare, Lucrări Publice şi Administraţie; Educaţie şi Cercetare; Energie; Economie, Digitalizare, Antreprenoriat şi Turism; Investiţii şi Proiecte Europene; Sănătate; Transporturi şi Infrastructură.

Potrivit sursei citate, România a înregistrat, până în prezent, un număr redus de proiecte implementate prin PPP, comparativ cu alte state europene care au valorificat acest instrument pentru dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor publice şi a altor domenii esenţiale. Ministerul Finanţelor urmăreşte, prin acest efort, să contribuie la creşterea capacităţii instituţionale pentru promovarea de proiecte viabile şi sustenabile, în colaborare cu sectorul privat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel