Urmărește dezbaterea live

Ministerului Economiei: Noi staţiuni turistice de interes naţional în România

Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Hotărâre pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional
Hotărâre pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional
Guvernul României, la iniţiativa Ministerului Economiei, a adoptat joi, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local şi pentru modificarea unor anexe la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

Potrivit unui comunicat al ministerului, în urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, localităţile Tăşnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila), cât şi Zona Turistică Centrul Istoric - Coridorul Crişul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) şi Zona Turistică Borlova - Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraş-Severin) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional.

Asigurări pentru secetă. Ministrul Oros: Suntem în negocieri

Totodată, având în vedere potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, localităţile Tăuţii Măgherăuş (jud. Maramureş), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peştişani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local.

Potrivit ministerului, pe termen lung şi mediu, atestarea localităţilor mai sus menţionate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv. "Acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă", se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii ministerului Economiei consideră că realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul.

Totodată, pentru a sprijini dezvoltarea localităţilor care au potenţial turistic ridicat şi dispun de resurse turistice, dar sunt situate în zone montane cu relief neuniform sau cuprind arii protejate în care nu se poate interveni, au fost completate criteriile de atestare a staţiunilor turistice prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, în sensul permiterii sistemelor individuale de colectare şi epurare, care asigură acelaşi nivel de protecţie ca şi sistemele centralizate de canalizare şi epurare.

Până la acest moment, în România sunt atestate 51 de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

pixel