Ministru, răspuns la o întrebare cheie despre pensii, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri, 24 august

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, a fost întrebat, la conferinţa de presă de la finalul şedinţei de Guvern, despre pensii.

Iată dialogul purtat cu reporterul: 

Reporter: Aș duce puțin discuția într-o altă zonă, cea legată de pensiile speciale. A fost acea discuție la Guvern să se facă un grup de lucru, știu că parcă, dacă nu mă înșel, atunci Ministerul Justiției nu dăduse avizul, în momentul în care Ministerul de Interne și Apărarea au întors acel memorandum. V-aș întreba așa: veți face parte din grup, dacă au început discuțiile, care este stadiul și dacă sunteți de acord cu raționalizarea, așa cum spune Planul Național de Redresare și Reziliență în cadrul ministerului sau pentru pensiile magistraților?

Cătălin Predoiu: Ce pot să spun în acest moment e că noi, prin aceste proiecte de lege, nu ne-am propus să intrăm în acest subiect al pensiilor și salariilor, pentru că obiectul lor de reglementare e cu totul altul - statutul judecătorilor și procurorilor, organizare judiciară, CSM - nu se ocupă de pensii și de salarii. Deci, noi nu am schimbat nimic din cadrul legislativ adresat magistraților în această materie. Este o materie care este în competența și în responsabilitatea Ministerului Muncii, care, sigur, odată ce va solicita Ministerului Justiției un efort de expertiză în acest sens, va fi, bineînțeles, întâmpinat cu deschidere. Deci noi vom participa la orice grup de lucru, în care vom fi solicitați. Pe de altă parte, părerea mea este că, în cadrul acestui efort de elaborare viitoare a legislației privind salarizarea și pensiile, trebuie consultat, evident, și Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că este o chestiune care ține și de statutul lor. Deci, pentru judecători și procurori, conform unor convenții internaționale la care România este parte, pensia este un element de statut, care ține de statutul lor de independență. Ei trebuie să fie consultați în acest demers şi sunt convins că Ministerul Muncii va avea această deschidere.

Reporter: Deci nu au început discuțiile în grupul acela de lucru?

Cătălin Predoiu: Aceasta este o întrebare la care aș prefera să mă abțin pentru un răspuns, dat fiind că este atributul colegului meu de la Ministerul Muncii.

Reporter: Şi doar ca idee, cu raționalizarea ai fi de acord? Raționalizarea, căci aceasta este formularea din PNRR...

Cătălin Predoiu: Raţionalizarea...

Reporter: O raționalizare a pensiilor speciale, așa spun... așa au scris cel puțin cei care au elaborat acest proiect și de asta vă întreb. Evident, se spune acolo că nu e cazul să se facă noi categorii de pensii speciale.

Cătălin Predoiu: Înțeleg acum întrebarea, sensul ei. Mulțumesc.

 

Citeşte şi: Ciolacu, întrebat dacă se vor mai mări pensiile: Categoric! Cu cât şi când vor putea creşte

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat, marţi seara, la Antena 3, dacă se vor mai majora pensiile.  

"Se vor mai mări pensiile şi când?", a întrebat Radu Tudor. 

"Categoric! Aţi văzut că s-a venit şi punctual cu acele ajutoare, apoi cu acele carduri sociale", a fost răspunsul liderului PSD.

"Când vor fi mărite pensiile şi cu cât?", a întrebat Radu Tudor. 

"În primul rând vor fi mărite pensiile pentru că avem o lege, vor fi indexate cu rata inflaţiei", a răspuns preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. 

"Dacă le măriţi cu rata inflaţiei ne daţi o veste foarte bună; înseamnă că le măriţi cu 20%, că asta e inflaţia reală", a fost replica lui Radu Tudor. 

"Legea există, vom mări cu indicele de inflaţie", a răspuns preşedintele PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel