Ministrul Muncii anunță schimbări majore privind modul de stabilire a salariului minim

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a făcut câtreva declarații interesante privind modul de stabulire a salariului minim.

Oficialul a explicat că salariul minim nu va mai fi stabilit doar printr-o negociere, ci va exista o formulă care se va folosi anual, iar mecanism ar trebui să fie finalizat anul acest.

Conform unui comunicat publicat pe pagina de Facebook a ministerului, Simona Bucura-Oprescu a efectuat luni o vizită de lucru în Sibiu, care a inclus vizite inopinate şi discuţii cu angajaţii Casei Judeţene de Pensii, ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, precum şi o întâlnire cu angajatorii din judeţ.

Principalele subiecte discutate cu angajatorii au vizat deficitul de forţă de muncă, formarea profesională, în special a celei cu nivel de pregătire foarte scăzut, creşterea competenţelor şi adaptarea lor la evoluţia pieţei muncii globale. De asemenea, angajatorii au fost interesaţi de felul în care va fi stabilit salariul minim brut pe ţară garantat în plată în contextul Directivei Europene nr. 2041/2022, pe care România o va implementa.

"Îmi doresc să finalizăm acest mecanism de stabilire a salariului minim anul acesta. În acest moment sunt analizate diverse formule, indicatorii luaţi în calcul fiind productivitatea, inflaţia şi corelarea cu nivelul salarial mediu. Partea bună este că odată cu stabilirea acestui mecanism, salariul minim nu va mai fi stabilit doar printr-o negociere, ci va exista o formulă care se va folosi anual, ceea ce va asigura predictibilitate atât pentru angajator, cât şi pentru angajat", a explicat ministrul Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.

Citește și: Acord istoric privind stabilirea salariului de subzistență

De asemenea, ea a reamintit că, începând cu 1 iulie 2024, salariul minim va creşte la 3.700 de lei, aşa cum a fost discutat în cadrul Consiliului Naţional Tripartit.

În cadrul întâlnirii cu angajatorii sibieni, ministrul a mai arătat că piaţa muncii este prioritatea mandatului său şi a anunţat că pe lângă programele existente şi implementate prin agenţiile de ocupare a forţei de muncă, cele de ucenicie, pentru primul loc muncă, pentru şomeri, cele pentru inserţia pe piaţa muncii sau prin care este stimulată angajarea într-o altă localitate, urmează să fie lansate şi implementate şi alte programe, cu noi finanţări pentru piaţa muncii.

"Consider că numai o piaţă a muncii puternică poate să ne aducă veniturile necesare pe care ulterior să le repartizăm în salarii şi pensii. Este foarte important ca piaţa muncii, în special pe partea de ocupare, să fie o piaţă a muncii care evoluează şi aici este foarte important ca dumneavoastră, angajatorii, să fiţi sprijiniţi pentru creşterea competenţelor angajaţilor dumneavoastră. () Gândim acest lucru printr-un sistem de vouchere pentru competenţe, care vor fi pentru început pe trei domenii: creşterea competenţelor digitale, creşterea competenţelor lingvistice, respectiv creşterea competenţelor pe domeniul verde. De asemenea, vom continua finanţarea şi pentru primul loc de muncă şi pentru ucenicie, din fonduri europene. Dar ambiţia mea, şi aici încă lucrăm la proiect, este să-i aducem acasă şi pe cei care au plecat, şi nu mă refer doar la cei care au un nivel scăzut sau mediu de calificare, ci şi la cei din top management", a mai spus ministrul Simona Bucura-Oprescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel