Neptun Deep. Burduja: Platforma Transocean Barents, gata să plece în larg

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a scris, într-o postare pe Facebook, despre cum evoluează proiectul Neptun Deep.

Proiectul Neptun Deep, destinat exploatării gazelor naturale din Marea Neagră, a depășit deja un stadiu de execuție de 33%, devansând termenele stabilite, a anunțat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Într-o postare pe Facebook, acesta a subliniat importanța strategică și economică a proiectului, menționând că este cea mai mare investiție energetică a României după finalizarea reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă.

„Astăzi am vizitat în Portul Constanța platforma Transocean Barents, o minune tehnologică pe care România se bazează în procesul de extracție a gazelor din Marea Neagră”, a precizat Burduja, adăugând că printre cei care l-au însoțit s-au numărat reprezentanți ai Romgaz și OMV Petrom.

Platforma Transocean Barents, pregătită pentru foraj

Platforma de foraj „Mighty Barents”, una dintre cele mai mari din lume, a sosit în România acum câteva luni și este gata să înceapă lucrările. Conform declarațiilor ministrului, aceasta va fi amplasată la aproximativ 160 km de țărm, în dreptul localității Tuzla, unde va fora zece sonde la adâncimi de peste 4.000 de metri.

„Transocean Barents este un colos tehnologic de 90 de metri înălțime și 120 de metri lungime. Din 2027 – sau poate chiar mai devreme – gazul extras va ajunge în casele românilor prin magistrala Tuzla-Podișor, aflată și ea în construcție, prin efortul companiei Transgaz”, a explicat Burduja.

Independență energetică și impact economic major

Ministrul Energiei a evidențiat importanța economică și geostrategică a proiectului Neptun Deep. Investiția de patru miliarde de euro, realizată în parteneriat de Romgaz și OMV Petrom, va aduce României venituri de peste 20 de miliarde de euro și va asigura o producție de peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, dublând capacitatea actuală a țării.

„România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană”, a subliniat Burduja.

Provocări și opoziție la adresa proiectului

Burduja a remarcat că proiectul se confruntă cu opoziție din partea unor factori interni și externi, inclusiv din partea unor activiști de mediu care încearcă să îl saboteze prin procese și propagandă.

„Neptun Deep deranjează pe cei care, zeci de ani, și-au folosit resursele energetice pentru a șantaja lumea liberă. Îi deranjează și pe unii activiști care tac asurzitor când petrolierele rusești provoacă dezastre ecologice în Marea Neagră, dar se opun exploatării gazului românesc”, a afirmat ministrul.

România merge mai departe cu Neptun Deep

Sebastian Burduja a transmis un mesaj ferm cu privire la viitorul proiectului: „Neptun Deep va fi dus la capăt de România, așa cum ne-am asumat de la bun început. Nu ne vor opri cei care nu vor România independentă energetic. Gazul românesc în casele și economia țării noastre va aduce siguranță și prețuri mai mici”.

Astfel, proiectul Neptun Deep avansează rapid, iar România se pregătește să devină un jucător important pe piața energetică europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels

pixel