Noi probleme pe Staţia Spaţială Internaţională. Fum şi miros de plastic ars în segmentul rusesc

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Fum şi miros de plastic ars au fost detectate joi în segmentul rusesc al Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a informat agenţia spaţială rusă Roscosmos. Echipajul este în sigurnață.  

Agenţia spaţială rusă a asigurat că echipajul se află în siguranţă şi că ieşirea în spaţiu va avea loc conform programării, relatează AFP.

"Pe 9 septembrie la 04:55 ora Moscovei, un detector de fum s-a declanşat pe modulul Zvezda, segmentul rusesc al ISS, în timpul schimbării automate a bateriei, iar alarma a pornit", se arată în comunicat difuzat de Roscosmos.

Agenţia spaţială rusă a precizat că a fost utilizat un filtru de aer pentru a elimina eventuala poluare provocată de degajarea de fum şi că echipajul de la bord şi-a continuat programul.

"Toate sistemele funcţionează normal", a asigurat Roscosmos, care a precizat că echipajul continuă pregătirile pentru ieşirea în spaţiu prevăzută joi după-amiază.

Acest nou incident, ultimul dintr-o lungă serie, intervine după ce compania spaţială rusă însărcinată cu mentenanţa modului rusesc al ISS a considerat, la sfârşitul lunii august, că Zvezda se află la o capacitate de 80% a sistemelor de zbor şi a ajuns"la capătul duratei sale de viaţă".

Potrivit conversaţiilor echipajelor cu comandamentul de pe Terra, difuzate de NASA şi citate de agenţia rusă Ria Novosti, o alarmă s-a declanşat pe modulul rusesc Zvezda iar echipajul a văzut fum şi a simţit un miros neobişnuit.

Astronautul francez Thomas Pesquet, citat de Ria Novosti, a declarat că a simţit miros de plastic ars venit de pe Zvezda şi care a ajuns în segmentul american prin sistemul de ventilaţie al ISS.

Doi cosmonauţi ruşi, Oleg Noviţki şi Piotr Dubrov, urmează să efectueze joi o ieşire extra-modulară pentru a continua lucrările de instalare la noul modul ştiinţific rusesc Nauka, care a andocat la sfârşitul lui iulie la ISS, după 15 ani de întârzieri determinate de dificultăţi tehnice.

Industria spaţială rusă întâmpină numeroase dificultăţi în ultimii ani, în mijlocul unor lansări eşuate şi unor scandaluri de corupţie.

Însă Rusia doreşte să o relanseze cu proiecte ambiţioase, precum propria sa staţie spaţială, sau o bază selenară în colaborare cu China.

Cooperarea cu SUA cunoaşte de asemenea o degradare, pe fondul tensiunilor internaţionale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

freepik.com

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Gaza / Foto: Agerpres / Xinhua / Rizek Abdeljawad
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în...

Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur

pixel