Noi reguli pentru salariul minim, mai aproape de realizare

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Comisia Europeană vrea noi reguli
Comisia Europeană vrea noi reguli
Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European a mai făcut un pas în direcția adoptării unui salariu minim la nivel european. 

Uniunea Europeană este mai aproape de adoptarea unui salariu minim pentru întreag spațiul, comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European înaintând o nouă procedură. 

Comisia spune că în lipsa unui contract sau acord colectiv de muncă aplicabil la nivel național, salariul minim va fi stabilit, foarte probabil, la aproximativ 60% din salariul mediu la nivel național. De menționat că în România nu mai există un astfel de contract colectiv la nivel național.

„Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabila și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existenta conformă cu demnitatea umană (...)” - acesta este un fragment al art. 3 alin (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului care împlinește pe 10 decembrie 74 de ani și care ar trebui să se regăsească și în cadrul art. 8 din Codul muncii, alături de principiul bunei credințe și al consensualității în cadrul relațiilor de muncă.

Statele din UE trebuie să evalueze salariile minime

Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European a solicitat statelor membre să evalueze și să raporteze dacă salariile minime legale sunt suficiente, utilizând criterii care să instituie condiții de muncă și de viață decente și să includă elemente precum puterea de cumpărare și rata sărăciei.

Astfel că statele membre în care salariul minim este protejat exclusiv prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă salarii legale sau să facă aceste acorduri universal aplicabile.

Citește și: PENSII și SALARII. Raluca Turcan, despre procentul de creștere

În lipsa unui contract ori acord colectiv de muncă aplicabil la nivel național, salariul minim va fi stabilit, cel mai probabil, la aproximativ 60% din salariul mediu la nivel național, iar diferența este în acest moment de 30%, adică 1.000 de lei.

Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia au salarii minime stabilite prin negocieri colective și vor fi astfel exceptate de la aplicarea acestei prevederi.

În România diferența dintre salariul brut și cel net este de aproximativ 41,5%

Ceea ce este relevant este faptul că o treime din numărul total al angajaților din România sunt plătiți cu salariul minim pe economie iar în mediul privat procentul celor plătiți la nivelul salariului minim este mult mai mare

Proiectul de directivă urmărește în mod explicit să consolideze și să extindă acoperirea negocierilor colective și să protejeze lucrătorii, oferindu-le un salariu minim prin intermediul acestor negocieri.

Dreptul la un salariu minim adecvat este menționat în Principiul 6 al Pilonului European al Drepturilor Sociale care a fost convenit de comun acord de Parlamentul European, Consiliu în numele tuturor statelor membre și Comisia Europeană în noiembrie 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel