Noi semne că ar fi existat viață pe Marte (studiu)

Autor: Antonio Grigore
Data actualizării:
Data publicării:
NASA, imagini de pe planeta Marte
NASA, imagini de pe planeta Marte
Doi cercetători de la o universitate din Marea Britanie au anunţat miercuri că au detectat vapori de apă care "evadează" din atmosfera planetei Marte, un nou indiciu privind forme de viață, care ar fi putut exista pe "Planeta Roşie".

În cadrul comunităţii ştiinţifice, este admisă pe scară largă teoria potrivit căreia Marte ar fi avut în trecutul său apă din abundenţă în stare lichidă, prezentă în lacuri şi râuri. În prezent, apa de pe "Planeta Roşie" este în principal captivă în calotele glaciare şi în subsolul său.
Dar, conform unui nou studiu publicat în revista Science Advances de doi cercetători de la Open University din Marea Britanie, o parte din această apă continuă să se evapore, sub formă de hidrogen care "evadează" din atmosfera marţiană.
Descoperirea a fost realizată cu ajutorul unui mic aparat denumit NOMAD - plasat la bordul sondei ExoMars de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia spaţială rusă (Roscosmos) -, care măsoară lumina ce traversează atmosfera planetei Marte.
Potrivit acestui profesor conferenţiar în Ştiinţe planetare, instrumentul NOMAD "oferă o cunoaştere inedită a izotopilor apei din atmosfera lui Marte, în funcţie atât de timp cât şi de localizarea lor" pe planetă, reprezentând astfel "un element crucial pentru a înţelege modul în care Marte şi-a pierdut apa de-a lungul timpului" şi, prin urmare, "a modului în care profilul său de planetă locuibilă s-a modificat de-a lungul istoriei".
Sue Horne, directoarea departamentului de explorare spaţială din cadrul Agenţiei spaţiale britanice, consideră că aceste cercetări ştiinţifice reprezintă "un element cheie pentru eforturile noastre de a descifra misterele 'Planetei Roşii'". "Înţelegerea apariţiei vaporilor de apă de pe Marte ne va ajuta să răspundem la o întrebare esenţială: 'A existat viaţă pe Marte?'", a adăugat ea.

Citește și: SPERIAȚI de contactul cu civilizațiile EXTRATERESTRE! Este PERICULOS

Miercuri, sonda chineză Tianwen-1 s-a plasat pe orbita "Planetei Roşii" după ce a fost lansată din China în iulie 2020, în cadrul ambiţiosului program spaţial demarat de autorităţile de la Beijing. Marţi, sonda Al-Amal, lansată de Emiratele Arabe Unite, s-a plasat la rândul ei cu succes pe o orbită marţiană, marcând astfel o reuşită istorică pentru prima misiune interplanetară organizată de o ţară arabă.
Totodată, Agenţia spaţială americană - NASA - a trimis spre Marte încă un rover robotizat, Perseverance, care urmează să asolizeze în seara de 18 februarie în craterul Jezero.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...


pixel