O nouă zi de doliu pe bursele americane. O posibilă bulă hi-tech

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,30%, ajungând la valoarea de 33.171,37 puncte, în creştere cu 98,49 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,30%, ajungând la valoarea de 33.171,37 puncte, în creştere cu 98,49 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Criza de pe piaţa bursieră din America continuă pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care marile companii americane, în special cele de tehnologie, înregistrează pierderi semnificative.

Indicele Nasdaq a înregistrat scăderi de până la 3,77%, în timp ce Dow a scăzut cu 1,72%, iar S&P 500 cu 2,32%.

”Ceea ce se întâmplă pe pieţele bursiere este o corecţie care trebuia să vină de mult, iar marile companii din tech conduc scăderile”, spune Jeffrey Halley, senior market analyst, pentru Marketwatch.

Scăderea din ultimele 2 zile vine după o lungă perioadă intensă de creştere, în special pentru acţiunile din tehnologie, în contextul pandemiei COVID-19.

”În timp ce vânzările masive pe burse provoacă panică pe Wall Street şi readuc în discuţie o posibilă bulă hi-tech, noi credem că avansul din sectorul de tehnologie este în continuare fără precedent, iar pandemia COVID îl accelerează cu până la 2 ani în unele cazuri”, a spus Dan Ives, analist la Wedbush Securities. El susţine că retragerile şi corecţiile precum cele din ultimele zile reprezintă de fapt oportunităţi de investiţii.

Bursele mondiale au scăzut vineri şi sunt pe cale să înregistreze cea mai slabă evoluţie din ultimele două luni, în timp ce câştigurile în obligaţiuni şi dolarul au fost modeste, în aşteptarea datelor privind locurile de muncă din SUA, relatează Reuters.

NEBUNIE la burse! Paul Krugman: Goana după momentul oportun

Indicele paneuropean STOXX 600 a avut o evoluţie lipsită de vlagă, după ce şi-a revenit mai devreme din cea mai proastă zi din mai mult de o lună, pe fondul prăbuşirii companiilor din tehnologie pe Wall Street de joi.

Comenzile germane de bunuri industriale au crescut cu 2,8% sub estimări, subminând speranţele de redresare pentru cea mai mare economie din Europa.

Indicele MSCI al acţiunilor din Asia-Pacific cu excepţia fara Japoniei a scăzut cu 1,3% şi încheie perioada de evoluţie favorabilă din ultimele şase săptămâni cu cea mai mare pierdere săptămânală din aprilie. Indicele japonez Nikkei s-a închis cu o scădere de 1,1%.

Indicele de mondial MSCI, care urmăreşte acţiunile din 49 de ţări şi care atinsese niveluri record joi, a scăzut cu 0,2%.

Euro, care a scăzut de la un maximul pe 28 de luni de peste 1,20 dolari, pare să se fi calmat şi s-a stabilizat la 1,1852 dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Tricolorul României
Bancnote
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Elveția
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

JP Morgan, prinsă între scandalul Epstein și Bitcoin

Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...

Titluri de stat Fidelis

pixel