Oficial BNR: În aprilie, inflaţia va depăşi probabil 10%

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Prețuri. Foto: Michael Burrows - Pexels
Prețuri. Foto: Michael Burrows - Pexels
Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, a spus că inflaţia ar putea depăşi 10% în România, după 1 aprilie. 

"Am crescut pasul de întărire a politicii monetare. Eu aş spune că este un pas necesar, în condiţiile preţurilor inflaţioniste pe care le vedem, însă trebuie să nuanţez puţin. Deşi 80% din creşterea observată de preţuri anul trecut, creşterea suplimentară să spunem, a venit din preţurile la combustibili şi energie, BNR trebuie să crească dobânda pentru a tempera aşteptările inflaţioniste. În luna aprilie a anului curent sau când vor expira măsurile de compensare şi plafonare, inflaţia va depăşi probabil 10%, dar nu cu mult! Asta este o menţiune importantă: nu cu mult! În schimb, şi trebuie spus, operăm în condiţii majore de incertitudine, dacă măsurile de compensare se prelungesc, inflaţia va rămâne de o cifră. Tot de o cifră va rămâne dacă se găsesc soluţii la fel de eficiente, precum reducerea taxelor pe produsele energetice.

Pentru că în fapt tot o reducere a facturilor ar însemna. Iar acest puseu inflaţionist trebuie să spunem că este indus de şocul preţurilor energiei şi că se va disipa în următoarele 12 luni. La fel de important este să spunem că este o evoluţie observată în toate ţările vecine, nu este nicidecum un fenomen tipic României, inflaţia apare la nivel global şi trebuie spus foarte clar: este peste tot în lume, şi cam peste tot în lume se cresc sau urmează să crească dobânzile", a spus Cristian Popa, la Digi 24.

Citeşte şi: Vasilescu (BNR) avertizează: Lovitură pentru românii care au CREDITE. Inflaţie cum nu s-a mai văzut din anii 1970

În opinia sa, dobânzile nu sunt uriaşe. Popa a afirmat că acestea abia ajung la nivelul de dinaintea pandemiei, când dobânzi de 3-4% erau normale.

"Să nu uităm, de asemenea, că dobânzile sunt încă mult sub rata inflaţiei, sunt chiar mai mici decât în ţările vecine. Şi aş face o menţiune, pentru că a fost nepreluată de media, deşi este foarte clar menţionată la sfârşitul comunicatului nostru, este aceasta: trebuie să stimulăm şi economisirea. De acolo vin creditele, din depozite....Eu văd că toată lumea vorbeşte despre creşterea dobânzilor la credite, dar noi nu trebuie să uităm de deponenţi! Sunt în jur de 10 milioane de depozite, sub diverse forme, în România, şi cel mult 1,5-2 milioane de credite, şi atunci eu ca membru al Consiliului de Administraţie mă întreb: deponenţii nu trebuie să fie protejaţi?", a adăugat Popa, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel