Orban, despre BUGET: Nu ştiu de existenţa unor NEMULȚUMIRI

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Orban, despre BUGET: Nu ştiu de existenţa unor NEMULȚUMIRI
Orban, despre BUGET: Nu ştiu de existenţa unor NEMULȚUMIRI
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că proiectul bugetului de stat va fi probabil prezentat în şedinţa de Guvern de miercuri şi va fi în dezbatere publică în cursul acestei săptămâni, menţionând că nu ştie de existenţa unor nemulţumiri.

"Abia ce e lansat proiectul de buget în dezbatere publică, va fi probabil în cursul acestei săptămâni. Probabil a avut loc prima şedinţă de Guvern în care s-a prezentat proiectul de buget şi nu ştiu de existenţa unor nemulţumiri, pe mine nu m-a sunat niciun ministru", a afirmat miercuri Orban, la Parlament.

El a spus că, în general, au fost "decizii grele" legate de buget.

"În general, am luat deciziile legate de buget, care sunt decizii grele. Suntem într-un an în care, să fim cinstiţi, nu ne putem comporta ca şi cum nu am avut nimic. Am avut o criză economică generată de pandemie, am avut o reducere la veniturilor la bugetul statului şi la bugetul asigurărilor de stat. Şi bugetul trebuie construit, de asemenea, ţinând cont de rigorile care sunt impuse de tratatul UE şi de faptul că există declanşată procedura de deficit excesiv şi ca atare noi trebuie să respectăm toate ţintele de deficit care au fost negociate cu partenerii noştri din UE", a adăugat Ludovic Orban.

BNR. Curs valutar. Leul s-a APRECIAT în raport cu EURO

El a menţionat că obiectivul prin acest buget este relansarea economică, "care să se bazeze pe o creştere a investiţiilor, a absorbţiei fondurilor europene, pe o adoptare cât mai rapidă a Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă".

"Orice ministru trebuie să înţeleagă că suntem în situaţia în care suntem, că trebuie să facă reforme, să restrângă cheltuielile necesare şi să utilizeze în mod eficient resursele pe care le au la dispoziţie şi, de asemenea, să maximizeze capacitatea de utilizare a fondurilor europene pentru atingerea obiectivelor din programul de guvernare", a adăugat Orban.

El a mai spus că în procesul de elaborare a bugetului a existat o comunicare permanentă între miniştri, autorităţi, agenţii şi premier şi este convins că toate partidele din coaliţie vor susţine proiectul în Parlament.

"În procesul de elaborare a bugetului a existat un dialog, o comunicare permanentă între miniştri, autorităţi, agenţii şi, de asemenea, şi premierul a fost implicat în acest proces de pregătire a legii bugetului de stat. Acum eu nu înţeleg de ce vorbiţi de nemulţumiri doar la miniştrii uneia dintre formaţiuni. Eu sunt convins că fiecare ministru şi-a dorit un buget mai mare. Pe de altă parte, fiecare ministru trebuie să înţeleagă că trebuie să acţioneze în cadrul bugetar raţional, care este proiectat până la urmă în baza angajamentelor noastre şi în baza angajamentelor pe care le avem în programul de guvernare", a adăugat Orban, întrebat în legătură cu nemulţumiri ale miniştrilor USR PLUS.

Întrebat dacă miniştrii PNL i-au transmis nemulţumiri, Ludovic Orban a spus: "Sunt în dialog permanent cu premierul şi sunt convins că, dacă au nemulţumiri, le adresează premierului. Dacă rezolvă problemele cu premierul, nu mai e necesar să discute cu mine".

Liderul PNL a mai spus că decizia de a anunţa măsurile bugetare i-a aparţinut.

"Eu sunt un om deschis, transparent, după cum mă cunoaşteţi. Nu m-am ferit niciodată de mass media şi am transmis întotdeauna informaţii. Erau nişte decizii ale coaliţiei. Atâta timp cât m-aţi întrebat ce s-a întâmplat în cadrul coaliţiei, nu aveam ce să fac decât să vă transmit deciziile pe care le-am luat. Dar sunt decizii comune, asumate, decizii care sunt absolut necesare, indispensabile pentru a putea alcătui un buget serios", a explicat Orban.

"Premierul va prezenta bugetul, sunt convins, în momentul în care se va dezbate în Guvern. Îl va prezenta în Parlament, după adoptare, şi va sta la dispoziţia dumneavoastră", a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Orban a făcut precizări legate de punctul de pensie.

"Eu am anunţat că vom reveni la sistemul de creştere a punctului de pensie care este normal, predictibil, anual de la 1 ianuarie. Nu se vor mai creşte pensiile, când vrea PSD, ba în iunie, ba în septembrie sau oricând le promit pensionarilor. Trebuie să existe predictibilitate. Am anunţat cu obiectivele legate de pensii care sunt să creştem punctul de pensie, cu cât este creşterea economică mai mare, cu atât va creşte punctul de pensie mai mult. De asemenea, vrem să compensăm pierderea puterii de cumpărare ca urmare a creşterii preţurilor prin sută la sută compensarea ratei inflaţiei. De asemenea, avem ca obiectiv recalcularea pensiilor pentru a face dreptate pentru pensionari astfel încât, indiferent în ce an s-a pensionat, un cetăţean român, dacă are contribuţie similară, să aibă pensie similară", a mai explicat Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Despre prosumatori
György Matolcsy
Donald Trump vorbește la telefon
Bărbat în vârsta, la telefon / Foto: Freepik
Oțelărie
Mihai Daraban
ANAF

Cine depune formularul 230. Cum se completează

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Inflație / FOTO: Freepik

România şi Ungaria, ţările cu cea mai mare inflaţie din UE

România şi Ungaria sunt ţările cu cea mai ridicată...

Ședință de guvern
Lingouri de aur
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Unul dintre sediile Google / FOTO: Wikipedia
Agenție BRD

Pensionarii primesc 400 de lei înainte de Paște

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici. Aceștia...

CCIR explorează oportunitățile de investiții în Venezuela

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României,...

Muncitor în fabrică / FOTO: Freepik
Casa Albă
Sebastian Burdjuja / FOTO: Facbook
Totul a fost pe roșu
Euro / Foto: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Inși / FOTO: Freepik

Companiile listate la bursă care fac concedieri în Europa

Condițiile economice dificile și cererea slabă continuă...

foto: pexels.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com
Băuturi / FOTO: Freepik
Podul Giurgiu-Ruse

Măsuri pentru fluidizarea traficului la granița cu Bulgaria

Cătălin Predoiu anunţă măsuri concrete pentru...

Service auto / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Pfizer / FOTO: Site-ul companiei

Pfizer iese din afacerea Haleon, fabricantul Sensodyne

Principalul acționar al Haleon, Pfizer, va vinde...


pixel