Orban, la BNS: România va trebui să se încadreze într-un deficit bugetar de 7%

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Orban: Nu s-a ajuns la un acord în coaliţie privind pensiile
Orban: Nu s-a ajuns la un acord în coaliţie privind pensiile
Liderul PNL, Ludovic Orban, a transmis, joi, la Congresul Blocului Naţional Sindical (BNS), că România va trebui să se încadreze anul acesta într-un deficit bugetar de 7%, acest lucru presupunând "extrem de multă moderaţie" în privinţa generării de noi cheltuieli pentru buget şi o creştere economică rapidă.

"România este singura ţară din Uniunea Europeană asupra căreia s-a declanşat procedura de deficit excesiv (...). Noi trebuie să fim extrem de riguroşi în faţa partenerilor europeni şi în faţa mediului financiar internaţional, investitorilor, să arătăm că avem un plan de a reface echilibrele bugetare, economice şi de a porni cât mai rapid posibil toate motoarele de dezvoltare economică. Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit de 7% şi gradual, până în 2024, va trebui să revenim la un deficit, în conformitate cu prevederile Tratatului UE, de sub 3%. Acest lucru va presupune, pe lângă o creştere economică cât mai rapidă, extrem de multă moderaţie în ceea ce priveşte generarea de noi cheltuieli pentru buget, pentru că, vă repet, planul de revenire la un echilibru acceptabil în materie bugetară este un plan pe care va trebui să îl punem în practică cu foarte multă hotărâre", a afirmat Ludovic Orban în deschiderea Congresului BNS.

Sporuri și salarii. Premierul Florin Cîțu promite o REVOLUȚIE

El a explicat că un deficit mare înseamnă resurse mai mici pentru cetăţenii români prin intermediul bugetelor şi o mare parte din datorii, până la urmă, o să fie plătite din taxe şi impozite.

"Noi urmărim să asigurăm o creştere economică cât mai rapidă, bazată pe motoare de creştere sustenabile, solide, investiţii, inovare, digitalizare, atragerea de fonduri europene, susţinerea cetăţenilor români care vor să pună pe picioare afaceri", a mai spus Orban.

Liderul PNL a arătat că multe dintre măsurile din perioada de pandemie au fost luate după consultarea cu partenerii sociali, sindicate, patronate, asociaţii profesionale.

"La fel intenţionăm să facem în continuare, să căutăm împreună cele mai bune soluţii pentru a permite României să meargă cât mai repede înainte", a mai transmis Orban.

El a adăugat că a făcut toate eforturile pentru ca şocul economic provocat de pandemie să fie cât mai mic.

"Am decis o serie de măsuri care au avut ca scop să asigure locurile de muncă, care să susţină companiile în menţinerea relaţiilor contractuale cu angajaţii. De asemenea, am gândit foarte multe scheme de sprijin pentru a putea susţine actorii economici şi sociali să facă faţă, în condiţii decente, provocărilor cu care s-au confruntat din cauza pandemiei", a subliniat preşedintele PNL.

Orban a susţinut că numărul de angajaţi cu contract de muncă la nivelul lunii decembrie a fost semnificativ egal sau puţin mai mare în raport cu numărul de angajaţi din luna ianuarie, înaintea pandemiei.

"De asemenea, trebuie să ştii că salariul mediu net în România în vreme de pandemie a crescut cu peste 7%, în condiţiile unei inflaţii scăzute în raport cu inflaţiile din anii anteriori. Toată gândirea pe care am avut-o - este adevărat, cu un preţ pe care l-am plătit cu un deficit bugetar de 9,8% -, toate măsurile pe care le-am gândit au avut exact acelaşi scop, şi anume acela de a menţine într-o stare de funcţiune economia, de a prezerva cât mai mult dintre locurile de muncă şi de a susţine companiile în perioada grea provocată de pandemie, cu restructurări de personal cât mai mici, să încurajăm noi investiţii care să creeze noi locuri de muncă", a mai spus Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

freepik.com

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Gaza / Foto: Agerpres / Xinhua / Rizek Abdeljawad
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în...

Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur

pixel