Ordonanţa "trenuleţ". Ciolacu: Nu am de gând să fiu popular. Altfel nu se poate

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu / FOTO: Gov.ro
Premierul Marcel Ciolacu / FOTO: Gov.ro
Guvernul va adopta ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare, supranumită ordonanţa "trenuleţ", a anunţat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

"Ultima prognoză oficială a Comisiei Europene din noiembrie, dar și datele venite în decembrie de la Comisia Națională de Prognoză au fost mult mai pesimiste decât așteptările specialiștilor. Situația s-a deteriorat accelerat în majoritatea statelor UE începând cu a doua parte a lunii octombrie, iar acest lucru nu avea cum să ocolească România. 

Nu regret!

Noi avem deja un deficit ridicat în acest an deoarece cheltuielile au fost mai mari cu 69 de miliarde de lei, adică 3,92% din PIB față de ceea ce era prevăzut în buget. Însă niciun om de bună credință nu poate critica că am mărit pensiile de două ori și am eliminat inechitățile pentru 3,8 milioane de pensionari sau că am majorat salariile profesorilor, medicilor, polițiștilor sau militarilor. Nimeni nu poate contesta că a trebuit să acordăm bani în plus pentru a menține facturile la energie și gaze neschimbate pentru populație și economie, că am mărit fondurile pentru sănătate sau că am făcut investiții record în infrastructură. Toate împrumuturile au fost pentru a construi autostrăzi, școli și spitale și pentru a achita datoriile din urmă.

Nu regret niciuna dintre aceste măsuri, pentru că am făcut dreptate pentru milioane de oameni și am ajutat economia prin investiții majore. Avem însă înainte un an dificil din punct de vedere economic, iar în fața cifrelor și a realității trebuie să adoptăm rapid măsuri care să protejeze România de eventuale riscuri financiare majore.

Recesiune, faliment, șomaj

Un comportament economic iresponsabil în acest moment ar însemna automat scăderea rating-ului de țară, alungarea investitorilor și împrumuturile la dobânzi foarte mari. Asta înseamnă în scurt timp recesiune, falimente și șomaj pentru foarte mulți români. De aceea, am hotărât împreună cu partenerii de coaliție să adoptăm azi așa-zisa Ordonanță „Trenuleț” pentru a ține sub control deficitul bugetar în 2025, așa cum ne-am angajat în fața Comisiei Europene prin Planul Fiscal.  

Am obținut o prelungire de la 4 la 7 ani pentru reducerea deficitului, iar primul pas este să coborâm la 7% în 2025. Asta înseamnă că vom avea acces în continuare la fondurile europene și din PNRR atât de necesare pentru a continua modernizarea României.

Trei obiective fundamentale

Această ordonanță nu este una a „austerității” sau „sărăciei” așa cum se spune la televizor. Austeritate a fost când s-au tăiat salarii cu 25%, când a crescut TVA de la 19 la 24% sau când s-au închis sute de școli și spitale. Am structurat această ordonanță pe trei obiective fundamentale: stoparea creșterii cheltuielilor statului, reducerea risipei bugetare cu 1% din PIB, respectiv 19 miliarde de lei, și majorarea veniturilor la buget prin implementarea reformelor structurale din PNRR.

Adoptăm astăzi măsuri clare privind reforma statului și reducerea cheltuielilor publice. Și începem cu noi, cu politicienii. Salariile demnitarilor vor fi înghețate și în acest an, iar partidele vor primi cu 25% mai puțini bani. Apoi continuăm cu aparatul bugetar. În acest an, nu există resurse financiare pentru creșterea salariilor bugetarilor. Nu se mai acordă sporuri și premii suplimentare. Fiecare leu plătit la salariu va fi justificat prin criterii de performanță și evaluări. Angajările la stat vor fi înghețate în 2025. Și vom trece rapid la desființarea și comasarea de instituții și agenții publice.

Specialiștii vor lucra pro bono

Vom prelua un model deja consacrat și vom înființa Departamentul pentru eficientizarea activității guvernamentale, care va reduce cheltuielile statului cu 1% din PIB anul viitor. Precizez, că în acest departament vor veni specialiști din alte zone guvernamentale, care vor lucra pro bono.

În același timp, trebuie să luăm măsuri de creștere a veniturilor la bugetul de stat. Am adoptat acele măsuri care sunt cuprinse în reforma fiscală din PNRR cu cel mai redus impact asupra creșterii economice. Am refuzat să tăiem de la investiții sau să creștem impozitul pe profit sau pe venit, la fel cum am refuzat creșterea TVA care ar fi dus la creșterea inflației.

Pragul de impozitare la microîntreprinderi

Așadar eliminăm toate facilitățile fiscale și creăm un sistem fiscal echitabil. Reducem gradual pragul de impozitare la microîntreprinderi pentru a evita un șoc în economie. Vor fi afectate circa 30 de mii de IMM-uri, adică 10% din total, dar vom încerca să le sprijinim prin alte scheme de ajutor de stat. De asemenea, introducem impozitul pe construcțiile speciale și aliniem impozitul pe dividende la impozitul pe venit, respectiv la 10%. Astfel, ne vom păstra locul 7 în UE în ceea ce privește cel mai mic impozit pe dividende, în fața noastră fiind țări precum Ungaria care are 15%, Polonia cu 19% sau Cehia cu 23%, în timp ce media la nivelul UE este de 20%.

Plătiți toți corect sau plecați!

În final, fac un apel către companiile care continuă să nu își plătească corect taxele și să își externalizeze profiturile. Nu mai putem așeza povară fiscală tot pe companiile care sunt corecte, care investesc, produc și creează locuri de muncă. Deci plătiți toți corect sau plecați!

Am un mesaj special pentru pensionari și pentru românii cu venituri mici. Măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că atunci când vom face bugetul de stat în ianuarie vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației în a doua parte a anului. De asemenea, vom reduce gradual povara fiscală pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și a familiilor cu copii. Și mai solicit tuturor companiilor din România un moratoriu de 6 luni de zile pentru înghețarea prețurilor și solidaritate cu populația și Guvernul României.

Ca prim-ministru, sunt pregătit pentru orice critică. În acest mandat nu am de gând să fiu popular, ci să fiu extrem de eficient. Criticați-mă pe mine, dar lăsați România să meargă înainte și să se dezvolte. Nu se poate altfel", a spus Ciolacu în închierea discursului său.

Câteva dintre cele mai importante măsuri de stopare a cheltuielilor bugetare:

- toate pensiile rămân la nivelul din noiembrie 2024

- înghețarea salariilor bugetarilor la nivelul din noiembrie 2024

- înghețarea ajutoarelor sociale prin înghețarea indicelui social de referință

- scad sumele alocate pentru programul de investiții locale Anghel Saligny la maxim 50% din valoarea din 2024

- înghețarea veniturilor demnitarilor la nivelul din noiembrie 2024

- alocațiile pentru copii rămân la nivelul din noiembrie 2024

- indemnizația de hrană acordată unor categorii de bugetari rămâne la nivelul din noiembrie 2024

- sunt eliminate toate voucherele pentru bugetari, cu excepția celor pentru creșe

- voucherele de vacanță vor avea valoarea de 800 de lei

- studenții beneficiază de reducere de 90% din biletul de tren doar pentru călătoriile între localitatea de domiciliu și orașul unde are sediul facultatea

primarii nu vor mai primi bani în acest an pentru construcția de săli de sport, bazine de înot, complexuri sportive, așezăminte culturale, patinoare artificiale și săli de cinema

nei speciale care suplimentau veniturile judecătorilor magistraților cu 2% pe zi, din salariul lor brut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa / Foto: Freepik

Piețele mondiale încep anul privind cu îngrijorare la Trump

Un sentiment de îngrijorare vecină cu panica domină...

Platformă petrolieră / FOTO: https://www.conocophillips.com/news-media/

De ce crește prețul petrolului la început de an

Petrolul marca Brent, de referință în Europa, a depășit...

Energie regenerabilă / FOTO: Freepik

Energie regenerabilă: Portugalia, un exemplu de invidiat

A fost stabilit un nou record de producție. 

Avion la sol / FOTO: Freepik
Prețurile alimentelor
Telefonie mobilă / Foto: Freepik
Cărbune

Producția de cărbune, în scădere. La fel și importurile

România a produs, în primele zece luni ale acestui an,...

Soldat israelian / FOTO: Ministerul Apărării al Israelului

Economia israeliană, la ora militarizării

După mai mult de paisprezece luni de război, economia...

Tesla Cybertruck
iPhone

Apple lansează promoții fără precedent în China

Apple oferă reduceri de până la 500 de yuani...

Știrile dimineții
MagicBot
Shamsud-Din Jabbar
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viktor Orban și Peter Magyar, liderul opoziției din Ungaria / Foto: Parlamentul European

Datoria guvernamentală a ajuns la 931,186 miliarde lei

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală)...

Tiraspolul a rămas fără gaze / Ilustrație: DCBusiness

Putin i-a lăsat pe separatiștii transnistreni fără gaze

Regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova...

Christine Lagarde președintele Băncii Centrale Europene / Foto: BCE

Christine Lagarde anunță planuri ambițioase pentru 2025

Atingerea ţintei de inflaţie de 2% a Băncii Centrale...

Aurota boreală văzută în județul Cluj / Foto: Anca Bilc / Facebook
Ghișeu de bancă

Veste bună pentru cei care au ratele calculate pe baza IRCC

Veste bună pentru românii care au credite la bănci care...

La benzinărie
Gaze

Ucraina a oprit gazul rusesc. Prețurile au luat-o razna

Prețurile au depășit, pentru prima dată în ultimele 14...

Metrou / Foto: Metrotrex

De astăzi, călătoria cu metrolul este mai scumpă

Intrarea în Noul An vine cu o serie de schimbări majore...

Vin / FOTO: Freepik

Băuturi fără alcool: O cerere care decolează

„O alternativă grozavă”. Pentru a face față provocării...

Germania: Cancelarul Olaf Scholz
Insulele Feroe / FOTO: Freepik
Renault / FOTO: Facebook Renault

Acțiunile Renault: Valoare refugiu în sectorul auto?

Cu o creștere de peste 27% de la începutul anului,...

Cultură de grâu
Starlink

pixel