Ovidiu Petru: Avem legea crowdfunding-ului. ASF a devenit autoritate competentă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Avem legea crowdfunding
Avem legea crowdfunding
EXCLUSIV
Ovidiu Petru, director la Direcția Generală SIIF din cadrul ASF, a vorbit la dezbaterea organizată de DCNews și DCbusiness ”Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei”.

Expertul a vorbit și despre strategia pieței de capital: ”Noi o avem într-o fază finalizată din punctul nostru de vedere. Am transmis-o la Ministerul de Finanțe. Urmează să ne armonizăm împreună și să ieșim public cu ea. Eu cred că până la următoarea conferință o să avem și strategia și ne propunem ca la fiecare intervenție a noastră în cadrul acestor conferințe să intrăm strict pe o temă din strategie, inclusiv pe una pe CCP și pe piețele de derivate, unde la fel, până la următoarea conferință, eu cred că o să avem dosarul depus și o să intrăm în linie dreaptă cu autorizarea contrapărții și să avem cât mai rapid aceste produse la tranzacționare.

Ovidiu Petru a abordat și tema educației financiare spunând că: ”Educația financiară, pe partea legislativă, și aici suntem, pe de-o parte într-un proces în care venim cu foarte multe legi, intră foarte multe legi în vigoare și au intrat deja și mă refer aici la legea supravegherii prudențiale, unde avem cerințe de capital pentru SSIF-uri adaptate mai bine specificului lor. Avem creșteri ale capitalului de la 50 la 75.000, de la 125 la 150 și 730 la 750.000 de euro. Și aici avem o instrucțiune chiar acum, în consultare publică, cu un calendar de majorări anuale până în 2026 ale intermediarilor cu 5.000 de euro pe an. Avem, de asemenea, o lege tot foarte importantă și așteptată de mult legea crowdfunding-ului, prin care A.S.F. a devenit autoritate competentă. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că noi autorizăm, noi supraveghem, noi reglementăm și noi controlăm furnizorii de finanțare participativă și deja avem două platforme care au depus prin portalul de autorizare cererea de autorizare, iar eu mă aștept ca până la sfârșitul anului să număr să crească foarte mult, pentru că am avut și foarte multe discuții cu platforme de crowdfunding care au venit înspre autorizare și au așteptat mai ales să apară această lege ca să se adreseze A.S.F. ului, pentru că altfel nu aveau unde să depună dosarul de autorizare”.

 

Youtube video image

Citește și: Ovidiu Petru, despre derivate: Managementul riscului s-au schimbat foarte mult în ultimii nouă ani

Ovidiu Petru, director la Direcția Generală SIIF din cadrul ASF, a vorbit la dezbaterea organizată de DCNews și DCbusiness ”Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei”.

Expertul a abordat la începutul intervenției sale tema pieței de derivate care la momentul crizei din 2008 a fost considerată armă de distrugere în masă: ”Dar atunci, în literatura de specialitate și nu numai, se vorbea că ar fi fost un eșec în reglementare. Și tocmai de atunci, pietele acestea de derivate s-au întărit foarte mult. A apărut un regulament european EMIR, contrapărțile centrale s-au întărit, procedurile, sistemele, managementul riscului s-au schimbat foarte, foarte mult în ultimii nouă ani și majoritatea statelor din Europa și-au făcut propriile contrapărți și s-au concentrat, în ultima perioadă mai ales pe aceste piețe de mărfuri, piețe de mărfuri care includ energie, gaze, gâu și așa mai departe!”.

Expertul a adăugat că: ”În ultima, în ultimul an, am văzut volatilitatea foarte mare din piețe și am văzut și noi și toată lumea, utilitatea acestor derivate și urgentarea mai ales a contrapărții centrale, contraparte centrală, fără de care nu poți să ai piețe de derivate, pentru că aceste contracte futures sunt compensate, decontate de o contraparte centrală”, a explicat Ovidiu Petru și a continuat spunând că: ”Vorbeați mai devreme și de strategia națională a pieței de capital. Țin minte că la ultima noastră intervenție aici chiar m-ați întrebat la sfârșit dacă o să avem cât de curând această strategie. Și ați văzut că la numai două săptămâni am prezentat-o împreună cu directorul OCDE”. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

JP Morgan, prinsă între scandalul Epstein și Bitcoin

Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...


pixel