Parlamentarii britanici și-au luat vacanță după obținerea amânării Brexitului

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Parlamentarii britanici sunt în vacanță
Parlamentarii britanici sunt în vacanță
După ce Uniunea Europeană a acordat o prelungire a termenului pentru Brexit până la sfârşitul lui octombrie, parlamentarii britanici încep joi o vacanţă de o săptămână, cu ocazia Paştelui, transmite Reuters. 

"Nu irosiţi acest timp", a cerut Regatului Unit preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk; după numai câteva ore, parlamentul de la Londra şi-a întrerupt sesiunea. 

Parlamentarii au întâmpinat cu urale anunţul făcut în Camera Comunelor de reprezentanta guvernului, Andrea Leadsom, că primesc liber până pe 23 aprilie. 

Impasul legat de Brexit din ultimele luni a însemnat multe dezbateri şi voturi în parlament, până noaptea târziu. O pauză de o săptămână a fost anulată în februarie, la fel şi prima săptămână a vacanţei de Paşte; luna trecută, guvernul a anulat până şi o zi liberă, într-o vineri, pentru al treilea vot asupra acordului negociat cu UE de premierul Theresa May. Unii parlamentari au cerut chiar continuarea lucrărilor inclusiv în weekenduri, până la găsirea unei modalităţi de realizare a retragerii Regatului Unit din UE. 

Citește și: Britanicii apreciază că Brexit-ul le-a afectat sănătatea mintală

"Nimeni nu s-a plâns de orele suplimentare lucrate pentru a ne permite să ne facem treaba şi le mulţumim tuturor", a spus Valerie Vaz, lidera grupului parlamentar laburist, de opoziţie, despre personalul parlamentar - portari, lucrători din serviciile de curăţenie şi poştă, poliţişti. 

Vacanţa parlamentară de vară este, conform tradiţiei britanice, de şase săptămâni. Spre sfârşitul lui septembrie urmează de obicei încă o pauză de aproape o lună, rezervată conferinţelor partidelor politice; dacă s-ar continua această practică, parlamentarii ar urma să se întrunească din nou aproape de sfârşitul prelungirii acordate pentru implementarea Articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, aplicabil pentru Brexit. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel