Pensii și indemnizații speciale: Cine le primește, cât valorează și ce legi le susțin

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Un număr de 408.619 de persoane beneficiau, în luna iunie 2025, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, cu 264 mai puţine faţă de luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cel mai mare număr de persoane, respectiv 196.350, se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare. Indemnizaţia medie era de 1.517 lei.

Un număr de 12.487 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 918 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 - privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. 63.524 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 - privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 859 lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 - privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 39.082, suma medie plătită fiind de 68 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 341/2004 - recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.509, aceştia primind o sumă medie de 2.173 lei.

De asemenea, în iunie 2025, erau înregistraţi 543 de beneficiari conform Legii 109/2005 - Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 13.950 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 - Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.922 lei, şi 70.174 beneficiari conform Legii 578/2004 - Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 128 lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Gaze naturale / Foto: Freepik
ANAF

Vacanţe la mare cu până la 60% mai ieftine. Află detalii

Cea de-a 47-a ediţie a programului "Litoralul pentru...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com

Spotify scumpește abonamentele şi anunţă noi servicii

Spotify va majora prețurile pe măsură ce investește în...

Bani. Freepik.com
Rafinărie / FOTO: Freepik
Bursa de la București / FOTO: Facebook
AI. Freepik.com
Imagine din timpul protestelor angajaților MIPE pe tema tăierii sporurilor
Freepik.com
Freepik.com
Plată online / Foto: Freepik
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM

Programul Rabla, modificat. Câţi bani veţi primi

Ghidul Rabla Auto a intrat în dezbatere publică....

Legea mirosului. freepik.com
Freepik.com
Factură energie electrică
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Daniel Torok
foto: pexels.com
Aur vs argint. Freepik.com

pixel