Petrolul, obligat să scadă în continuare? Decizia Arabiei Saudite şi efectele imediate

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
La modul ideal, OPEC va reduce producția de țiței numai în cazul în care va observa un excedent al volumului de petrol pe piață și numai dacă acest fenomen va fi de durată. Dar este nevoie de timp pentru a evalua situația de pe piețe, a declara minitrul energiei al Arabiei Saudite, Khaled al-Faleh, la Adu Dhabi, acolo unde, duminică seară, va avea loc ședința ministerială a Organizației țărilor exportatoare de petrol. 

”Dacă analizăm datele privind rezervele de petrol și țările OECD și dacă ținem cont de ceea ce se întămplă în afara acestor state, putem constata că surplusul de aur negru nu este atât de mare pe piață cum dau de înțeles informațiile venite din Statele Unite. Dar, din păcate, pentru evaluarea acestor date este nevoie de timp. Deci, trebuie să avem răbdare”, a spus oficialul saudit la o conferință de presă.

”Nu intenționăm să avem o reacție exagerată la datele săpătămânale și lunare privind piața petrolului... Pe piață sunt mulți participanți, care influențează, la rândul lor, piața”, a arătat ministrul saudit al energiei. ”Cred că, la modul ideal vorbind, vor decide o reducere a producției numai dacă vom vedea că oferta depășește cu mult cererea și că acest dezelibru va fi de durată. Vedem unele semne în acest sens în SUA, dar la nivel global nu încă. Și nu putem să anticipăm dacă această evoluție va fi pozitivă în 2019”, a subliniat Khaled al-Faleh.

Valoare normală

Prezent la reuniune, deși țara lui nu face parte din OPEC, ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, a apreciat că prețul petrolului a atins, pe piața mondială, o valoare normală. ”Trebuie să înțelegem că prețurile pe care le-am văzut, de 85-86 dolari/baril, au fost ca un fel de primă, pe fondul incertitudinilor legate de Iran. Acum, prețurile s-au corectat”, a afirmat responsabilul rus. În opinia lui, piața își va regăsi echibrul la mijlocul anului viitor, când ”se va produce o creștere a cererii. Mai mult, cererea ar putea chiar depăși ușor oferta”, a estimat el.

Ce se va cu prețul petrolului? În ajunul reuniunii de la Abu Dhabi, petrolul s-a ieftinit. Chiar puternic. Țițeiul american marca Light Sweet, spre exemplu, a înregistrat o scădere nouă zile la rând. Așa ceva în istoria Bursei de la New York nu s-a mai înregistrat din 1984. Față de valorile maxime din luna octombrie, prețul petrolului cotat la bursa americană a pierdut 21%. Iar experții nu cred că această tendință va lua sfârșit. ”Piața caută ceva de care să se agațe, un punct de unde evoluția să ia altă turnură. Dar nu cred că a găsit ceva”, au comentat experții CHS Hedging. Iar decizia de astăzi a Arabiei Saudite nu are, cu siguranță, darul de a inversa traiectoria pieței.

Un joc în trei

De ce s-a scumpit petrolul? Pentru că, pe fondul sancțiunilor americane împotriva Arabiei Saudite, Arabia Saudită, Rusia și Statele Unite, cei mai mari producători de aur negru ai lumii, au extras mai mult petrol decât până acum, din dorința de a convinge că există suficiente capacități pentru a evita un deficit de țiței. SUA au plusat, la rândul lor, scoțând de sub incidența sancțiunilor impuse Iranului opt importatori de petrol din această țară. Prin urmare, jucătorii din piață s-au temut că piața va fi, pur și simplu, invadată de petrol.

În aceste condiții, este posibil ca deprecierea petrolului să continue. Cine va avea de suferit? În primul rând marii producători, mai precis Arabia Saudită și Rusia, țări a căror situație este și așa destul de instabilă. Riad a fost fragilizat de cazul jurnalistului saudit Jamal Khassogi, asasinat în cu câteva săptămâni la Istanbul. Aflată deja sub impactul dur al sancțiunilor occidentale, Moscova așteaptă acum un nou pachet de măsuri restrictive din partea administrației americane. Iar bugetul Rusiei, ca și cel al Arabiei Saudite, depinde în proporție substanțială de câștigurile realizate din petrol.

Deocamdată, Statele Unite sunt mulțumite de situația creată. Dar, dacă prețul petrolului va scădea dramatic, companiile americane din domeniu vor fi puse în dificultate. Va fi la fel ca în urmă cu patru ani, când, din cauza unui petrol prea ieftin, multe întreprinderi s-au văzut nevoite să-și restrângă activitatea, să închidă sonde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dragos Anastasiu / Foto: gov.ro
Contabilă la calculator / Foto: Freepik

RO e-Factura a devenit obligatorie pentru aceste entități

RO e-Factura devine obligatorie pentru ONG-uri și...

Alexandru Nazare
ANAF

ANAF urmează să aibă un nou șef

Adrian Nicușor Nica a fost desemnat pentru a prelua conducerea Agenției...

Bancnote
Noile telefoane Nothing
Bogdan Ivan și partenerii kazahi
Bursa de Valori București
Registrul Auto Roman
Ciprian Tătărușanu și Alin Dobre
George-Sergiu Niculescu
Foto: Freepik.com
Stradă din București, noaptea / Foto: Lawrence Krowdeed / Unsplash
Banca Națională a României

Cât aur şi valută are Banca Naţională în rezerve

La 30 iunie 2025, rezervele valutare la Banca Naţională...

DGAF
Foto: Facebook Finanțe Sed Lex
La birou / FOTO: Freepik
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Renault / FOTO: Unsplash

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Freepik.com

ANAF intră şi în cimitire: Fraudă cu monumente funerare

ANAF informează că a identificat o fraudă de peste 1,3...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

BBVA nu renunţă la preluarea Sabadell

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat luni că va merge...

Bursa / Foto: Freepik
Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca
Dragoș Pîslaru

pixel