Piața PETROLULUI. OPEC pregătește LOVITURA

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Conflictul dintre Abu Dhabi și Riad s-a încheiat
Conflictul dintre Abu Dhabi și Riad s-a încheiat
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) caută luni un consens intern pentru a decide dacă "dă sau nu drumul la robinet" în ianuarie, aşa cum estima, sau menţine scăderile actuale ale ofertei sale până mai târziu în 2021, relatează agenţia EFE.

Eventuala decizie a miniştrilor din domeniu din cele trei 13 ţări membre ale OPEC, care au luni a 180-a conferinţă regulată, va trebui ulterior negociată şi cu Rusia şi alţi nouă producători independenţi aliaţi, în cadrul teleconferinţei convocate marţi.

În aşteptarea acestor întâlniri, ultimele din acest an marcat de pandemia de Covid-19, duminică a eşuat prima încercare de unificare a opiniilor. Teleconferinţa informală a Comitetului Comun de Supervizare Ministerială (JMMC) al OPEC+ (OPEC şi aliaţii), convocată de două state lider, Arabia Saudită şi Rusia, s-a încheiat duminică noaptea fără niciun rezultat, conform agenţiei ruse TASS.

"Reuniunea s-a încheiat. Avem nevoie de mai multe negocieri şi consultări", a declarat pentru TASS o sursă din OPEC. Aceeaşi agenţie relatase anterior că Arabia Saudită - liderul OPEC şi Rusia- care conduce grupul aliaţilor ar fi căzut de acord că ar fi necesară extinderea valabilităţii actualelor reduceri ale ofertei, ce reprezintă, în total, o diminuare de 7,7 milioane barili pe zi (mbz), în vigoare din august.

Ideea ar fi amânarea cu trei până la şase luni a intrării în vigoare a unei creşteri parţiale, de 1,9 mbz, stabilită încă din aprilie, când pandemia de Covid "a prăbuşit" cererea mondială de petrol şi preţul barilului, situaţie căreia OPEC i-a răspuns prin cea mai mare reducere a producţiei pe care a văzut-o industria petrolieră în istoria ei.

Creşterea este prevăzută drept a treia şi ultima etapă a acestui acord, a cărui primă fază a presupus retragerea de pe piaţă a 9,7 mbz -circa 10 % din oferta mondială, în perioada mai-iulie. Dar acum a apărut teama că noile restricţii de călătorie impuse pentru a frâna al doilea val al pandemiei vor încetini revenirea consumului şi că, prin urmare, piaţa nu va putea absorbi barilii în plus.

Citește și PREMIERĂ istorică pe piața PETROLULUI! Se schimbă patronul

Totuşi, conform diferitelor informaţii apărute în presă, o serie de membri ai OPEC+ sunt reticenţi în a continua cu limitările actuale şi vor "să se deschidă robinetul", mai scrie EFE. Aceştia se bazează în poziţia lor pe recuperarea economică şi a cererii de petrol în Asia, precum şi pe speranţa dată de crearea a diferite vaccinuri împotriva Covid, care în ultimele zile au impulsionat preţurile petrolului spre niveluri care nu s-au mai înregistrat din martie.

Dar, şi perspectiva ca OPEC+ să menţină actualele reduceri ale producţiei a contribuit la această creştere a preţurilor, în timp ce veştile de noaptea trecută privind lipsa unui consens în cadrul grupului favorizează deja o tendinţă contrară, potrivit analiştilor.

Astfel, barilul de petrol Brent, de referinţă în Europa, care vinerea trecută a ajuns la 48,27 dolari la închidere, cu aproape 20 de dolari mai mult faţă de minimul din luna aprilie, a scăzut luni cu 2,34 %, la 47,12 dolari, după deschiderea Bursei din Londra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Se elimină unele taxe

Schimbare majoră în Codul fiscal: Dispar o serie de obligații 

Se taie contribuții! Guvernul elimină o parte din taxele...

Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Tiktok
Wall Street. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan
Port petrolier pe insula Karg
Taxele vamale ar putea fi amânate
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Ford

Ford anunţă un program de concedieri voluntare

Ford anunţă un program de concedieri voluntare la uzina...

Steagul Bulgariei
Freepik.com
Freepik.com
Salariu / Foto: pexels.com

Scădere a salariului mediu net. Cifre oficiale de la INS

Câştigul salarial mediu brut în România a scăzut cu...

Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

Sindicaliştii din ANAR protestează, vineri, în faţa...

Foto: Freepik.com
Bitcoin / FOTO: Freepik
Foto: Facebook Alexandru Nazare
Freepik.com
Ministerul Finanțelor
Foto ilustrativ / Foto: Freepik
Blue Air

Blue Air a intrat în faliment

Infinexa a deschis procedura de faliment pentru compania Blue Air Aviation,...

Curs valutar
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Avion / FOTO: Freepik
O nouă zi cu pierderi
Evaziune fiscală / Foto: Freepik
Investiție imobiliară / Foto: Freepik
ASEAN 2025

pixel