Săptămână complicată la Bursa de la București, cu suișuri și coborâșuri
Performanțele variate ale...
"Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii a examinat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (în continuare 'Proiectul de OUG'), şi consideră că efectul modificărilor propuse ar putea fi unul mixt, incluzând beneficii, dar putând genera şi probleme în viitor. Pe această cale dorim să notăm pozitiv existenţa în Proiectul de OUG a câtorva elemente care sunt, fără dubiu, în favoarea viitorilor pensionari şi a moştenitorilor lor, elemente care au fost anterior punctate pentru îmbunătăţire de Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii. Este vorba, în primul rând, de o situaţie îmbunătăţită pentru moştenitorii viitorilor pensionari (care vor putea să obţină imediat pensia Pilon II a pensionarului decedat, fără să aştepte până vor ieşi, la rândul lor, la pensie). În al doilea rând, este vorba despre posibilitatea de a solicita drepturile privind pensia Pilon II fără nici o limită în timp (imprescriptibilitate)", se menţionează în comunicat.
Potrivit APFP, marea majoritate a modificărilor propuse au însă în vedere modul de organizare şi funcţionare al fondurilor de pensii Pilon II şi al administratorilor acestora, fiind acoperite diverse probleme: organizarea direcţiei de investiţii şi atribuţiile directorului de investiţii, managementul riscului, exercitarea dreptului de vot în adunările generale ale societăţilor din portofoliu, evaluarea investiţiilor, evitarea conflictelor de interese, respectarea în general a regulilor prudenţiale.
"În strânsă legătură cu aceste noi reguli vin şi noi sancţiuni (mai drastice) şi noi puteri pentru ASF. La prima vedere, aceste noi prevederi au un scop nobil - reglementarea suplimentară a activităţii fondurilor de pensii Pilon II, în interesul viitorilor pensionari, precum şi evitarea unor situaţii nedorite (precum cea intervenită recent în cazul BRD Pensii), elemente de asemenea aflate pe agenda publică a Asociaţiei Participanţilor în Fondurile de Pensii. Totuşi, din examinarea tuturor acestor prevederi, se desprind şi alte concluzii şi apar alte întrebări. În primul rând, noile cerinţe vor necesita atât un set nou de reglementări din partea ASF, cât şi un nou set de proceduri la nivelul fiecărui administrator de fond de pensii Pilon II. Aici se ridică întrebarea dacă nu se ajunge totuşi într-o situaţie de supra-reglementare. În al doilea rând, respectarea acestor noi cerinţe va necesita un volum de muncă suplimentar, atât la nivelul administratorilor, cât şi la nivelul ASF", au subliniat reprezentanţii asociaţiei.
Totodată, aceştia ridică câteva întrebări, respectiv dacă vor putea administratorii să îşi desfăşoare eficient activitatea principală (de a investi cu succes banii viitorilor pensionari) sau vor fi preocupaţi în principal să se încadreze în cerinţele normelor ASF şi propriilor proceduri (mai ales în lumina noilor puteri ale ASF şi noilor sancţiuni prevăzute de Proiectul de OUG).
De asemenea, reprezentanţii APFP se întreabă dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară va fi capabilă să supravegheze eficient administratorii şi să asigure un echilibru între necesitatea acestora de a investi eficient şi necesitatea respectării reglementărilor.
"Oare nu riscăm ca, pe termen mediu, să ajungem într-o situaţie de genul 'bifarea căsuţei/ticking the box' din partea administratorilor/ASF, cu consecinţa ignorării/nedepistării altor fraude?", se mai precizează în comunicat.
Conform sursei citate, necesitatea dialogului între actorii pieţei apare şi cu privire la alte două probleme.
"O primă problemă care necesită un dialog suplimentar este eliminarea posibilităţii fondurilor de pensii tip Pilon II de a face investiţii tip 'private equity'. Asociaţia noastră nu a identificat o motivaţie solidă pentru eliminarea acestor tipuri de investiţii. Dimpotrivă, aceste tipuri de investiţii asigură diversificare şi par a fi potrivite cu strategia pe termen lung a fondurilor de pensii Pilon II. Prin urmare, credem că se impune o discuţie asupra modalităţii în care fondurile de pensii Pilon II ar putea continua acest tip de investiţii", se menţionează în comunicat.
Potrivit APFP, o a doua problemă care trebuie dezbătută este nivelul comisioanelor administratorilor de fonduri de pensii Pilon II.
"Asociaţia noastră a apreciat eliminarea, prin Proiectul de OUG, a comisionului de administrare prelevat din contribuţiile lunare ale participanţilor. Nu trebuie totuşi să ignorăm că această eliminare se va traduce într-o diminuare a veniturilor administratorilor, care va fi însoţită de costuri suplimentare pentru respectarea noilor reglementări. La fel, nu trebuie ignorat că, în prezent, comisionul administratorilor este legat de performanţa în raport cu inflaţia, pe baza unor plafoane reglementate anterior mediului acut inflaţionist actual. De aceea, credem că, dincolo de eliminarea comisionului prelevat din contribuţiile participanţilor, trebuie avută o discuţie în context mai larg asupra nivelului veniturilor administratorilor de fonduri de pensii tip Pilon II, pentru a asigura un echilibru între interesele participanţilor şi nevoia ca administratorii să funcţioneze viabil din punct de vedere economic", se mai spune în comunicat.
Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii din România este o organizaţie non-guvernamentală ce militează pentru drepturile angajaţilor care contribuie la fondurile private de pensii.
Citește și: Carduri sociale. Budăi, precizări pentru cei care nu le-au primit. Ce se întâmplă cu majorarea pensiilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanțele variate ale...
Într-o notă adresată recent...
Această tendință reflectă...
La capătul unor dezbateri...
Un concept surprinzător și...
Înainte de a se lansa în forță...
Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...
"Make the impossible possible"...
Anunțul a fost făcut de Bernd...
Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...
Este o manevră care face parte din planurile de...
Amazon continuă să-și...
Suedia este pregătită să...
Bitcoin, cea mai mare...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...