Plafonare sau piață liberă? Burduja anunță măsuri pentru facturi mai mici și stabilitatea sistemului energetic

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sebastian Burduja / FOTO: Facebook
Sebastian Burduja / FOTO: Facebook
Decizia privind mecanismul de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale va fi luată în Guvern şi ne aşteptăm ca până la finalul săptămânii viitoare să avem o decizie finală, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

"Aşa cum am declarat de la început, decizia privind mecanismul de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale va fi luată în Guvern după adoptarea bugetului, în baza scenariilor discutate şi analizate încă de la mijlocul anului trecut. Deci, ne aşteptăm ca până la finalul săptămânii viitoare să avem o decizie finală. Un lucru este cert, scopul nostru este să ne asigurăm că fiecare familie are acces la energie la un preţ acceptabil, în măsura necesară pentru stabilitatea bugetelor familiilor şi fără a deveni o povară pentru gospodării şi mediul economic românesc", a scris Burduja marţi, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Energiei a reamintit că sunt mai multe scenarii, printre care extinderea actualului mecanism pe o perioadă tranzitorie (scenariul de bază) sau direcţionarea măsurilor de sprijin preponderent către consumatorii vulnerabili, sub forma cardurilor de energie, lucru detaliat şi în programul de guvernare. Burduja a precizat, însă, că nu s-a luat nicio decizie cu privire la cardurile de energie.

"În ultima perioadă au apărut informaţii în spaţiul public despre cardurile de energie care ar urma să fie distribuite în 2025. Este important să clarific situaţia: nu s-a luat nicio decizie oficială în această privinţă. Este important să analizăm de zece ori şi să luăm cea mai bună decizie. Ştiu că nerăbdarea este mare şi vă asigur că lucrăm aplicat, pe modele complexe, pentru a identifica cea mai bună soluţie. Un lucru este cert: în acest moment ştim care sunt scenariile dintre care trebuie să alegem varianta cea mai potrivită pentru a păstra un echilibru între bugetul de stat şi gradul de suportabilitate al consumatorilor şi al participanţilor la piaţă. Ele vor fi discutate cu toate entităţile relevante din sector, iar o decizie se va lua în Guvern şi va fi comunicată public, clar şi răspicat", a mai arătat sursa citată.

Burduja a subliniat, totodată, că se are în vedere restabilirea funcţionării normale a pieţei libere, într-o manieră raţională şi graduală, astfel încât să fie evitate dinamicile bruşte ale facturilor la energie. Acesta a explicat că pe piaţa de energie încă este o situaţie instabilă iar preţul gazelor a crescut în ultima perioadă pe principalele burse, urmare a tensiunilor geopolitice din regiune, a deciziilor Federaţiei Ruse şi a gradului de înmagazinare la nivelul întregii Uniuni Europene.

"Polonia, de exemplu, a prelungit mecanismul de plafonare a preţurilor la energie până la 30 septembrie 2025. Şi noi trebuie să răspundem în mod continuu la schimbările care au loc pe piaţă şi să luăm deciziile corecte cu privire la formele de sprijin suplimentar pentru consumatorii de energie. Subliniez încă o dată că mecanismul actual a făcut ca românii să plătească printre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană. Plătim al 4-lea cel mai mic preţ la energie electrică şi al 5-lea cel mai mic la gaze naturale, pe datele Eurostat. Soluţia corectă - singura - pentru preţuri mai mici în facturi este creşterea capacităţii de producţie energie electrică şi gaz în România. De aceea am lansat cel mai ambiţios plan de investiţii de după 1989, cu peste 14 miliarde euro fonduri europene atrase pentru sistemul energetic naţional. Fiecare MW nou înseamnă o şansă mai mare pentru facturi mai mici pentru români şi pentru companiile româneşti. Efectele pozitive ale acestor proiecte se vor simţi în anii ce vor urma", a mai susţinut Sebastian Burduja.

Legea bugetului de stat pe anul 2025 a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Bugetul Ministerului Energiei beneficiază de o creştere de aproximativ 150% faţă de anul trecut, cei mai mulţi bani fiind alocaţi pentru finanţarea investiţiilor din Fondul pentru modernizare şi PNRR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel