Polonia cumpără 116 tancuri americane Abrams

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
O necesitate în condițiile actuale
O necesitate în condițiile actuale
Polonia, ţară vecină cu Ucraina, care se apără de agresiunea rusă, a semnat miercuri un acord pentru achiziţionarea a 116 tancuri Abrams din SUA, ca parte a consolidării armatei sale, relatează AFP.

Vânzarea a fost aprobată de Departamentul de Stat al SUA în decembrie.

"Întărim 'pumnul de fier' al armatei poloneze pentru a descuraja efectiv agresorul", a declarat ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, în cursul unei ceremonii de semnare a acordului la Varşovia.

Mariusz Blaszczak a precizat că primele tancuri Abrams M1A1 prevăzute de acord ar urma să fie livrate în cursul anului în estul Poloniei.

Anul trecut, Polonia a cumpărat deja 250 de tancuri Abrams din Statele Unite, care, potrivit ministrului polonez, ar urma să fie livrate până la sfârşitul anului 2024.

Potrivit unui mesaj postat pe Twitter de Ministerul polonez al Apărării, valoarea noului contract se ridică la 1,4 miliarde de dolari, din care 200 de milioane sunt finanţaţi de partea americană ca parte a ajutorului acordat Poloniei.

Semnarea acordului privind cel de-al doilea lot de tancuri are loc la mai bine de 10 luni de la începerea războiului în Ucraina.

Citește și Boeing obține un contract de 425 milioane $ pentru 12 elicoptere

Boeing se angajează să sprijine misiunea de modernizare a apărării forțelor armate egiptene și să asigure cea mai bună capacitate pentru apărarea și securitatea națională a Egiptului", a adăugat Vince Logsdon, vicepreședinte, Boeing International Business Development.

Echipa Chinook este condusă de armata americană, care, împreună cu 19 clienți aliați internaționali, operează împreună o flotă de peste 950 de elicoptere. Citește mai departe AICI

Citește și Airbus obține un împrumut de 2,14 miliarde de euro pentru programe militare

Alte 707 milioane de euro vor fi acordate companiei Airbus Helicopters pentru a contribui la modernizarea flotelor de elicoptere de atac Tiger ale Spaniei și Franței în cadrul unui program bilateral.

De asemenea, ministrul a precizat că programul de dezvoltare a dronelor MALE RPAS, sau Eurodrone, care ar trebui să înceapă livrările în 2028, ar trebui să genereze 3.000 de locuri de muncă pe an în Spania în următorii 15 ani. Citește mai departe AICI

Citește și Bombele nucleare pierdute pe care nimeni nu le poate găsi

De fapt, incidentul de la Palomares nu este singurul când o armă nucleară este rătăcită. Din 1950, au avut loc cel puțin 32 de așa-numite accidente de tip "săgeată frântă". În multe cazuri, armele au fost aruncate din greșeală sau au căzut întâmplător, fiind recuperate ulterior. Dar trei bombe americane au dispărut cu totul și nu se știe exact unde se află. "Cunoaștem mai ales cazurile americane", spune Jeffrey Lewis, director la Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare, California. El explică faptul că lista completă a apărut numai când un rezumat pregătit de Departamentul american al Apărării a fost declasificat în anii 1980. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.


pixel