Președinția română a Consiliului UE a obținut acordul pentru regulamentul FSE+

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene
Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene
Statele membre UE au ajuns la un compromis privind regulamentul FSE+ și a altor prevederi importante, pe care le presupune pachetul de coeziune propus de Comisia Europeană în mai 2018, se arată într-un comunicat la Ministerului Fondurilor Europene. Regulamentul FSE+ este principalul fond european care finanțează investiții publice pentru: dezvoltarea capitalului uman, solidaritatea și incluziunea socială sau inovarea și cooperarea în domeniul sănătății publice la nivelul Uniunii.

Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER) a adoptat, săptămâna trecută, poziția Consiliului asupra Regulamentului privind Fondul Social European Plus (FSE+) și asupra unor componente din Regulamentul privind Dispozițiile Comune (CPR). Este vorba despre prevederile comune care reglementează aspecte legate de monitorizarea, comunicarea și vizibilitatea Politicii de Coeziune și aspectele relevante privind formele de sprijin (granturi și instrumente financiare finanțate prin această politică de investiții).

Noul FSE+ va stimula investițiile în capitalul uman, va sprijini dimensiunea socială a UE și investițiile multianuale. FSE + va sprijini, în egală măsură, reformele naționale definite prin Recomandările Specifice de Țară, în contextul Semestrului European. „Noul regulament FSE+ a fost o prioritate pentru Președinția română a Consiliului UE, ca parte a pachetului legislativ privind Politica de Coeziune. Datorită investițiilor în oameni și în reformele necesare lor, vor fi reduse diferențele sociale și va fi mai bine promovată dreptatea socială în interiorul Uniunii. Cetățenii noștri vor percepe mai bine valoarea pe care o generează investițiile din fonduri europene în fiecare stat membru”, a declarat Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

Citește și: Investiție record pentru copii. Peste jumătate de miliard de euro

În februarie 2019, tot sub presedinția română a Consiliului UE, a fost validat compromisul statelor membre privind Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune (FEDR si FC), precum și alte prevederi din regulamentul comun (CPR) legate de condițiile de accesare a fondurilor europene.

Prin aceste etape tehnice de lucru, Uniunea Europeană dorește să se asigure ca banii europeni alocați prin Politica de Coeziune sunt folosiți cât mai inteligent, cu obiectivul declarat de a reduce diferențele de dezvoltare între diferitele regiuni și țări, precum si inegalitățile sociale, economice si teritoriale.

În contextul noului Cadrului Financiar Multianual (CFM), Comisia Europeană a adoptat, în luna mai 2018, propunerea de regulament privind FSE+ pentru perioada 2021-2027, care regrupează Fondul Social European existent, Inițiativa pentru Ocuparea Forței de Muncă în Rândul Tinerilor (YEI), Fondul pentru Ajutor pentru Persoanele cele mai Defavorizate (FEAD), Programul UE pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inovare Socială (EaSI) și Programul UE în domeniul Sănătății. Prin acestă nouă abordare, Comisia Europeană urmărește o mai bună complementaritate a investițiilor în domeniul social și o vizibilitate sporită la nivel național, regional și local.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Energia s-a scumpit iar: România ajunge la 158 €/MWh

România înregistrează astăzi unul dintre cele mai...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Pensionari
Oil Terminal
Investiții / Foto: Freepik
Fiscalitate / Foto: Freepik
CitiGroup

Putin permite Citigroup să plece din Rusia

Kremlinul a aprobat vânzarea subsidiarei Citigroup din...

Inflație
romarm
Ședință de guvern
Freepik.com
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Ilie Bolojan - Rheinmetal

Ilie Bolojan a anunțat detaliile înțelegerii cu Rheinmetal

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi o nouă întrevedere...

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Oficiu Poștal / Foto: Poșta Română
Foto: Reuters
Sediul ANRE
Florin Manole. Foto: Crişan Andreescu
Horia Sabo
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Bani
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Finanțele schimbă regulile
Concurs de angajare / Foto: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Politisti amendează o persoană în Gara de Nord
Bani / Foto: DCBusiness

pixel