Prețul petrolului. Cum va evolua aurul negru în 2019

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Va fi o evolutie interesantă
Va fi o evolutie interesantă
De la începutul lunii octombrie, cotațiile petrolului marca Brent s-au prăbușit cu 41,5%. Analiștii sunt de părere că în perioada imediat următoare, prețul aurului negru cu extracție din Marea Nordului ar putea coborî la 40 de dolari/baril. Totuși, pe parcursul anului 2019, reducerea producției OPEC va împinge valoarea țițeiului chiar și spre 70 de dolari.

În numai trei zile, până în 24 decembrie 2018, prețurile la petrol au pierdut 12,25%. Imediat după Sărbători însă, barilul marca Brent și-a revenit pe fondul redresării piețelor mondiale, urcând la peste 52 de dolari. Ceea ce nu înseamnă o schimbare radicală de tendință. Dimpotrivă, avertizează analiștii, explicând că, atâta timp cât vor persista temerile legate de creșterea mondială, evoluția petrolului va râmâne sub presiune.

Așa a fost să fie

”Așa a fost să fie că în decembrie țările OPEC nu i-au impresionat pe jucători, iar vânzările pe piețele financiare s-au reluat cu o nouă forță. A fost o dublă lovitură. În plus, investitorii sunt îngrijorați de perspectivele economiei globale, care este, de fapt, principalul factor de presiune asupra contractelor futures. Ca să nu mai vorbim despre războiul comercial dintre Statele Unite și China. Conflictul este departe de a se rezolva, ceea ce amplifică starea de nervozitate de pe piețe”, au comentat analiștii.

Citește și OPEC. Noi măsuri pentru reducerea producției de petrol

În acest context este foarte posibil ca prețurile să cunoască o nouă prăbușire, poate chiar mai accentuată decât ultimul declin, când Brentul a fost cotat cu 41 de dolari/baril, cea mai coborâtă valoare din iulie 2017. ”Pragul de 50 de dolari va rămâne extrem de vulnerabil. Investitorii nu sunt pregătit pentru risc din cauza vânzărilor agresive și preferă să se refugieze în active sigure. Dacă pe termen scurt, prețul petrolului Brent va alunca sub 50 de dolari pe fondul intensificării tensiunilor pe piețele financiare, se va ajunge la 40-45 dolari/baril”, au avertizat experții.

Prețul mediu pentru 2019

Privind însă pe termen ceva mai lung, analiștii sunt convinși că decizia OPEC de a reduce cotele de producție va reuși să redreseze piața, astfel că în 2019 situația se va echilibra, iar prețurile vor intra pe un trend ascendent. Conform previziunilor companiei Argus, în primul trimestru al anului viitor, cotațiile la țițeiul Brent vor evolua în jurul valorii de 65 de dolari/baril, urcând la 68 de dolari în următoarele trei luni, pentru ca în perioada august-septembrie să ajungă la 70 de dolari și la 80 în ultimul trimestru din 2019. Pe ansamblul anului viitor, prețul mediu va fi de aproximativ 70 de dolari/baril.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

JP Morgan, prinsă între scandalul Epstein și Bitcoin

Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...


pixel