Premieră în istoria UE: Bugetul Italiei, respins de Comisie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Comisia Europeană nu are de ales şi este obligată să respingă proiectul de buget al Italiei pe 2019, a anunţat, marţi, Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, adăugând că Roma "încalcă reglementările UE în mod deschis şi conştient".

"Nu vedem alternativă", a declarat Dombrovskis, apreciind că Bruxelles-ul acordă Italiei maximum trei săptămâni pentru a prezenta un plan revizuit al bugetului pe 2019. Ar putea fi tentant să încalci regulile, "dar, la un anumit moment, datoria cântăreşte prea greu şi la sfârşitul zilei rămâi fără libertate", a declarat oficialul UE.

Comisia Europeană ar putea să reanalizeze decizia anterioară de a nu deschide procedura de deficit excesiv împotriva Italiei, a adăugat Dombrovskis. Italia a înştiinţat luni Comisia Europeană că nu îşi va modifica proiectul de buget pe 2019, criticat vehement de Bruxelles pentru că încalcă regulile fiscale europene.

Începând de la mijlocul lunii mai şi până în prezent, spread-ul (diferenţa) dintre randamentul pentru obligaţiunile germane pe 10 ani şi cele italiene s-a dublat de la 150 până la 315 puncte de bază. În aceeaşi perioadă, Bursa de la Milano a pierdut 21,4%, iar băncile, care deţin pachete de obligaţiuni italiene în valoare de aproape 400 miliarde euro au fost primele victime, sectorul înregistrând pierderi de aproape 35%.

Proiectul de buget pe 2019, aprobat luni de Cabinetul de la Roma, va duce la majorarea deficitului într-o perioadă în care regulile UE spun că ar trebui să scadă, în condiţiile în care se majorează sumele pentru cheltuielile sociale şi se reduce vârsta de pensionare. Astfel, deficitul ar urma să crească de la 1,8% din Produsul Intern Brut în 2018 la 2,4% în 2019, apoi să scadă la 2,1% în 2020 şi să revină la 1,8% în 2021.

Chiar dacă un deficit bugetar de 2,4% din PIB este în limita de 3% din PIB prevăzută în tratate, Comisia Europeană a cerut un deficit mai mic pentru Italia, astfel încât această ţară să poată să îşi reducă povara datoriei. În prezent, datoria publică a Italiei este una din cele mai mari din Europa, în termeni absoluţi, şi a doua ca mărime după cea a Greciei, ca procent din PIB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
Plajă
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com
Alexandru Nazare
Bani. Foto: Freepik.com

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde lei

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...

Cu telefonul în mână / FOTO: Freepik

Spotify aproape şi-a dublat profitul în 2025

Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...

Euro digital. Foto: Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Ministerul Finanțelor
Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi
Michael Burry
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel