Premiile Nobel - cifre, statistici şi detalii insolite. Câţi bani primesc laureaţii de anul acesta

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Premiul Nobel
Premiul Nobel
Câte persoane au câştigat un premiu Nobel? Câţi ani avea cel mai vârstnic dintre laureaţi? Ce sumă câştigă laureaţii? Jurnaliştii de la AFP au publicat sâmbătă câteva statistici şi detalii insolite despre această distincţie prestigioasă, creată în 1901 prin testamentul inventatorului, industriaşului şi filantropului suedez Alfred Nobel. 

Cinci premii au fost create de Alfred Nobel prin testamentul său: pentru medicină, chimie, fizică, literatură şi pace. Un al şaselea premiu, creat 'în memoria lui Alfred Nobel' pentru ştiinţe economice - denumit uzual premiul Nobel pentru economie -, a fost instituit de Banca Suediei în 1968. - Nobelul pentru literatură pe 2018 va fi anunţat anul viitor, odată cu premiul pe 2019. - 9 milioane de coroane suedeze (873.000 de euro) este suma pe care o va primi laureatul fiecărui premiu în 2018. Suma va fi împărţită dacă vor exista mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu. Scriitorii sunt aceia care câştigă cel mai adesea singuri această recompensă - în 106 ceremonii de premiere a fost anunţat un singur laureat. - Nobelul a fost atribuit de 585 de ori, iar numărul total al laureaţilor este 923 - indivizi şi organizaţii - între 1901 şi 2017. O treime dintre laureaţi s-au născut în Statele Unite. - Şase laureaţi au refuzat premiul. Însă, trebuie făcută o distincţie între doi care au procedat astfel din proprie voinţă, francezul Jean-Paul Sartre (literatură, 1964) şi vietnamezul Le Duc Tho (pace, 1973), şi ceilalţi patru, care au fost forţaţi de dictaturi (Germania nazistă şi Uniunea Sovietică). - De 49 de ori, diferitele jurii Nobel nu au decernat premii. Acest lucru s-a întâmplat cel mai des cu Nobelul pentru pace, palmaresul acestui premiu rămânând gol în 19 ocazii - cel mai recent în 1972. - 50 de ani reprezintă durata pentru care deliberările juriilor Nobel vor fi păstrate în secret. - 17 ani este vârsta celui mai tânăr dintre laureaţi: Pakistaneza Malala Yousafzai (pace, 2014). Cel mai vârstnic, americanul Leonid Hurwicz (economie, 2007), avea 90 de ani. - 67 de ani este vârsta medie a laureaţilor Nobelului pentru economie şi reprezintă cea mai ridicată medie de vârstă. Cea mai scăzută medie de vârstă, 55 de ani, a fost înregistrată în rândul laureaţilor premiului Nobel pentru fizică. - 29 este numărul laureaţilor anglofoni în literatură. Pe locurile următoare sunt cei francofoni (14), germanofoni (13) şi hispanofoni (11). - 48 de femei au câştigat premiul Nobel, iar Marie Curie a reuşit această performanţă de două ori (fizică în 1903 şi chimie în 1911). O singură femeie a câştigat Nobelul pentru economie, în 2009, şi doar două laureate se numără în palmaresul premiului pentru fizică. - 329 de candidaturi la premiul Nobel pentru pace au fost înregistrate în 2018 (318 candidaturi în 2017). 104 persoane au primit premiul de la înfiinţarea acestuia. Lor li se adaugă 27 de grupuri şi organizaţi ce au fost premiate. - 21 de ani a trebuit să aştepte birmaneza Aung San Suu Kyi înainte de a primi permisiunea de a se deplasa la Oslo pentru a ridica premiul pentru pace, decernat în 1991. Privaţi de libertate au fost şi pacifistul german Carl von Ossietzky (1935), care a murit în 1938 fără să poată să îşi părăsească ţara, şi disidentul chinez Liu Xiaobo (2010), decedat în acest an. - 1.350 de persoane participă la banchetul organizat în onoarea laureaţilor în fiecare an pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează decesul lui Alfred Nobel, la Stockholm. Meniul evenimentului era tipărit doar în limba franceză până în 2004. - Peste 500 de metri de pânză din in acoperă cele 60 de mese la Banchetul laureaţilor, unde 260 de chelneri, care poartă livrea, manevrează 7.000 de farfurii din porţelan, 5.400 de pahare şi 10.000 de tacâmuri din argint. - 4,5 miliarde de coroane suedeze (437 de milioane de euro) era valoarea activelor administrate de Fundaţia Nobel la sfârşitul anului 2017 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
foto: Freepik.com
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Chirii. Foto: Pexels.com
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Pădure / sursa foto: Freepik.com
Foto: Pexels.com
Unul dintre sediile grupului Volkswagen / FOTO: Wikipedia

Volkswagen, pregătită să se implice în industria de apărare

Volkswagen este pregătit să sprijine creşterea...

foto: freepik
Uniunea Europeană / Foto: Freepik / Parlamentul European
Foto: Freepik

Noile taxe vamale complică vânzările de carne de porc

Taxele vamale complică vânzările de carne de porc pentru...

Armata

Joi, grevă de avertisment în industria de apărare

Sindicaliştii anunţă declanşarea unei greve de...

Foto: pexels.com
Sediu Raiffeisen din Moscova
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Flickr
Bani
Foto: Freepik
Wall Street / Foto: Arhivă
Se fac calcule / FOTO: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Modificari fiscale 2024. Foto: Pexels.com
Northvolt / FOTO: Pagina de Facebook a companiei
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
UE / FOTO: Freepik
Tanc / FOTO: Site-ul companiei Rheinmetall/ https://www.rheinmetall.com/en
Numără dolari / FOTO: Freepik

Dolarul a pierdut 1% în fața monedei europene. Explicații

Dolarul a înregistrat marți o scădere semnificativă, în...


pixel