Prețul gazului natural, la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape doi ani

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Și sunt șanse să scadă și mai mult
Și sunt șanse să scadă și mai mult
Prețul gazelor a continuat să scadă, atingând vineri minimul ultimilor aproape doi ani, din cauza nivelului ridicat al depozitelor și condițiilor meteorologice mult mai blânde pentru această perioadă a anului. Se scumpește însă petrolul. 

În jurul orei 11.00 GMT, contractele la termen la hub-ul TTF din Olanda, considerate de referință la nivel european, se tranzacționau la 35,92 euro pe megawatt-oră (MWh), după ce au coborât la 35,125 euro/MWh, cea mai mică valoare din iulie 2021.

Comentând această evoluție, Kaushal Ramesh, de la Rystad Energy, a explicat că depozitele subterane de gaze din Uniunea Europeană și Marea Britanie "sunt acum pline în proporție de 60%, față de 35,7% în urmă cu un an, ceea ce sugerează că nu există presiuni pe termen scurt, chiar și din perspectiva unei veri mai calde decât în mod normal".

Analiștii de la Energi Danmark consideră, de asemenea, că Europa este pe cale să ajungă la o grad de stocare de 100% cu mult înainte de iarna viitoare, fapt conștientizat de investitori. 

De la începutul anului, prețurile europene la gazele naturale au scăzut cu peste 52%, departe de maximul istoric de 345 de euro pe MWh atins în martie 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina, declanșând un război care pare să intre într-o fază mult mai agresivă. Cu toate acestea, prețurile se mențin la niveluri mai ridicate față de anii precedenți. În 2020, spre exemplu, prețul gazului fluctua în jurul valorii de 15 euro/MWh.

În ceea ce privește petrolul, țițeiul marca Brent din Marea Nordului cu livrare în iulie a câștigat 1,70%, ajungând la 73,73 dolari pe baril. Echivalentul său american, barilul de West Texas Intermediate (WTI), cu livrare în iunie, a recuperat 1,59%, urcând la 69,65 dolari.

Petrolul "beneficiază (...) de o revenire tehnică, după ce a fost tras în jos până la minimele din martie de temerile tot mai mari privind o recesiune mondială", a apreciat Han Tan, analist la Exinity. Totuși, aceste îngrijorări au cântărit puternic asupra prețurilor la începutul acestei săptămâni. De la închiderea ședinței de tranzacționare de vinerea trecută, țițeiul Brent a pierdut peste 7%, iar WTI peste 9%.

În plus, atât Rezerva Federală a SUA (Fed), cât și Banca Centrală Europeană (BCE) au majorat miercuri și, respectiv, joi ratele dobânzilor lor cheie cu 25 de puncte de bază, ceea ce a întărit temerile că "o înăsprire a condițiilor financiare ar putea duce la o contracție a principalelor economii", a declarat John Plassard, analist la Mirabaud.

Venind în completare, Tan a amintit că reapariția turbulențelor din sectorul bancar american "amplifică" preocupările legate de o mai mare "instabilitate financiară" în această țară, sau chiar de o recesiune în cel mai mare consumator mondial.

Trăgând linie, Carsten Fritsch, analist la Commerzbank, subliniază că toate aceste speculații rămân ipotetice: "până acum, nu au existat elemente concrete care să confirme avertismentele legate de o scădere reală a cererilor de petrol", insistă el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Dosare
Sebastian Burduja
Factura. Freepik.com
Criză economică / Foto: Freepik

ASF se pregătește de noi scenarii de criză

ASF actualizează normele privind simularea situațiilor...

Ghișeu
Haine puse pe umerașe
Cărbune
Un agent al temutei ICE escortează o persoană pentru a fi expulzată / Foto: ICE
WhatApp / Foto: Freepik
Incendiu Grecia / Foto: iefimerida.gr / Facebook
Sediul ANRE
La benzinărie / FOTO: Freepik
Turkstream / Foto: botas.gov.tr
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...


pixel