Prima țară din UE care administrează vaccinul SPUTNIK V

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Prima țară din UE care administrează vaccinul SPUTNIK V
Prima țară din UE care administrează vaccinul SPUTNIK V
Ungaria va deveni prima ţară din Uniunea Europeană care va începe să administreze săptămâna aceasta vaccinul anti-COVID rusesc Sputnik V care a primit aprobările naţionale necesare, au informat luni autorităţile sanitare ungare citate de EFE.

În prima fază vor fi utilizate 3.000 de doze, iar apoi cantitatea va ajunge la 40.000 de doze (suficiente pentru vaccinarea a 20.000 de persoane), care au ajuns deja în ţară, dar care trebuie mai întâi analizate.

Cecilia Müller, responsabila Serviciului de Sănătate Publică din Ungaria, a declarat că "toţi parametrii vaccinului sunt adecvaţi pentru utilizarea sa", dar a precizat că nu se va putea utiliza vaccinul în cazul în care pacientul suferă de boli cronice, iar administrarea sa va depinde de sfatul medicului.

În 2020, băncile au acordat credite noi în valoare de 84 miliarde lei, o treime din soldul creditului neguvernamental

Guvernul ultranaţionalistului Viktor Orban a acuzat în repetate rânduri UE de lentoarea cu care sunt distribuite vaccinurile, fapt ce a determinat autorizarea vaccinului rusesc şi a celui chinezesc de la Sinopharm în Ungaria.

Ungaria a vaccinat până acum 289.042 de persoane cu vaccinurile occidentale de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, dintre care 107.592 au primit şi a doua doză. La un total de 9,7 milioane de locuitori a fost vaccinată aproape 3% din populaţie.

În ce priveşte vaccinul de la AstraZeneca, de la care Ungaria a primit o cantitate pentru a vaccina 20.000 de persoane, Cecilia Müller a precizat că vaccinul nu va fi utilizat la persoanele cu vârste de peste 60 de ani şi la cei care suferă de boli cronice.

Ungaria a comandat peste 19 milioane de doze de vaccin prin intermediul UE, dintre care 6,5 milioane de la AstraZeneca, 6,6 milioane de la Pfizer/BioNTech, 4,4 milioane de la Janssen şi 1,7 milioane de de la Moderna.

În următoarele două luni, guvernul aşteaptă 2 milioane de doze de vaccin Sputnik V.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ

pixel