Primăria Capitalei cumpără 23 de vehicule hibride

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Se vor primi eco-vouchere
Se vor primi eco-vouchere
Primăria Municipiului București a lansat o licitație prin care vrea să cumpere 24 de vehicule din care 23 sunt hibride. Valoarea la care se ridică contractul este de 1.659.450 de lei.

Suma alocată pentru vehiculele hibride de către PMB se ridică la 1.609.035 lei, restul fiind alocat unui vehicul cu motor Euro 6.

"Achiziţionarea autoturismelor hibride se regăseşte în Acordul în vederea implementării măsurilor din Planul Integrat de Calitate a Aerului (P.I.C.A.) în Municipiul Bucureşti. Astfel, Planul menţionat prevede Măsura nr.10 - Modernizare parc auto persoane juridice şi instituţii”, se spune într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

Citește și:

Dacia, în expansiune și pe piața germană

”Planul este întocmit în conformitate cu prevederile Directivei 2008/50/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului şi un aer mai curat pentru Europa. Autoturismele vor fi folosite pentru deplasarea personalului din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Autoturismele hibride, cu grad de poluare redus şi performante din punct de vedere al consumului de carburant, vor înlocui autoturismelor vechi, uzate moral şi fizic, cu grad mare de poluare, aflate acum în dotarea PMB", se mai spune în documentul PMB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel