Recalcularea pensiilor. În ce situații trebuie să cerem acest lucru

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Pentru a nu pierde bani care se cuvin pensionarilor, în anumite situații, este bine să se ceară recalcularea pensiei.

Este vorba despre cei care adună perioade de muncă ulterior pensionării. Aceste persoane pot cere recalcularea pensiei, având în vedere că pentru ele se plătesc taxe la stat, conform legislației în vigoare iar acest lucru înseamnă o pensie mai mare, în funcție de perioadele lucrate după pensionare.

„Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii”, spune articolul 107 din Legea actuală a pensiilor (263/2010).

Cu alte cuvinte, recalcularea pensiei se poate cere inclusiv dacă persoana în cauză obține documente care n-au fost luate în calcul la momentul stabilirii pensiei pentru limită de vârstă. De exemplu, asta se poate întâmpla atunci când cineva trebuie să apeleze la instanțe pentru a obține recunoașterea unor perioade lucrate în trecut.

Cererea de recalculare poate fi descărcată online de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice - aceasta se depune la casa teritorială de pensii împreună cu documentele prin care se dovedesc perioadele lucrate după pensionare.

Indiferent de situație, pensia majorată în urma recalculării se acordă efectiv începând cu luna de după cea în care s-a înregistrat cererea de recalculare.

Aproximativ aceleași prevederi se regăsesc și în Legea viitoare a pensiilor (127/2019). Diferența majoră este că, în cazul care o persoană lucrează după pensionare, solicitarea recalculării va fi posibilă o singură dată pe an.

„Pensia poate fi recalculată la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia, notează avocatnet.ro. Cererea (...) se soluționează în termen de 60 de zile de la data înregistrării, prin decizie de recalculare. Pensionarii pentru limită de vârstă care realizează stagiu de cotizare după data înscrierii la pensie pot solicita recalcularea pensiei o singură dată într-un an calendaristic, în condițiile legii”, este prevăzut la articolul 98 din actul citat.

Pensia pentru limită de vârstă se poate obține atunci când persoana în cauză atinge vârsta standard de pensionare (de principiu, 65 de ani), dacă are vechimea în muncă necesară (adică stagiul minim de cotizare de 15 ani).

În prezent și până la 31 august 2023, în vigoare este Legea 263/2010, iar Legea 127/2019 este programată să intre în vigoare la 1 septembrie 2023, înlocuind-o pe prima.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Prețul carburanţilor
Oameni traversează o stradă în timp ce ninge / Foto: Freepik
Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio

Dacia și Ford Otosan, producție mai mică în România în 2025

Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...

Geraldo Alckmin
Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik

pixel