Redeschiderea școlilor în pericol? Ce spun asociațiile de elevi

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Unele reguli nu pot fi respectate în școli
Unele reguli nu pot fi respectate în școli
Mai multe asociaţii de elevi atrag atenţia asupra "pericolului" pe care îl presupune reluarea cursurilor după finalizarea stării de urgenţă şi pledează pentru necesitatea realizării unui plan de reglementare a şcolii online. Potrivit unui comunicat, reprezentanţii elevilor consideră riscantă reluarea cursurilor, în condiţiile în care nu se vor lua hotărâri care să garanteze siguranţa elevilor.

"În ultimele zile, în spaţiul public au existat mai multe dezbateri cu privire la posibilitatea redeschiderii unităţilor de învăţământ preuniversitar din întreaga ţară după încetarea stării de urgenţă, mai exact, la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie. Inclusiv ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat în nenumărate rânduri că sănătatea elevilor este prioritatea instituţiei pe care o conduce, dar refuză sistematic încă de la începutul crizei să întreprindă acţiuni care să facă posibilă educaţia în mediul online, astfel încât atât siguranţa, cât şi educaţia copiilor să fie asigurate", se arată în comunicatul transmis de asociaţiile elevilor din Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Vâlcea.

Conform sursei citate, printre motivele pentru care în unităţile de învăţământ din România nu se pot lua în considerare măsurile de protecţie împotriva COVID-19, asigurând în acelaşi timp condiţii decente de susţinere a cursurilor, se numără lipsa spaţiului necesar în şcoli/licee, dar şi lipsa condiţiilor de igienă.

Reprezentanţii elevilor consideră necesară în primul rând asigurarea tuturor condiţiilor de igienă în sălile de curs (măşti de protecţie, mănuşi şi dezinfectanţi), dar şi în întreaga incintă a unităţilor de învăţământ, precum şi menţinerea unei distanţe între elevi, acest lucru putând fi realizat prin reducerea colectivului unei clase, "mai exact împărţirea unei clase pe grupe şi întocmirea unui nou orar".

Citește și Smartphone-uri pentru copii, tablete pentru profesori. Unde se întâmplă

"Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să clarifice următoarele aspecte privind desfăşurarea orelor de curs în mediul online, printre care se numără: achiziţionarea de dispozitive conectate la internet şi durata maximă pe care elevii o vor petrece în faţa calculatoarelor", se mai arată în comunicat.

De asemenea, asociaţiile de elevi din Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Vâlcea solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să pregătească unităţile de învăţământ, astfel încât să fie garantată siguranţa elevilor în cazul în care aceştia se vor întoarce la şcoală şi să prezinte clar reglementările necesare învăţării la distanţă.

"Monica Anisie împreună cu cei de la Ministerul Educaţiei trebuie să se concentreze pe două lucruri. Să se asigure că toţi elevii au acces la şcoala online acum, nu prin amânarea rezolvării problemei şi speranţa că fiecare localitate în parte va găsi resurse din sponsorizări sau donaţii, şi să realizeze că posibilitatea reluării cursurilor impune de la sine măsuri serioase pentru a asigura igiena şi distanţă necesară dintre elevi", a afirmat Andreea Sabina Spătariu, preşedinte Asociaţiei Elevilor din Constanţa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

pixel