Reducerea consumului de gaze. Anunț important de la Guvernul României

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este un anunț postat pe Facebook
Este un anunț postat pe Facebook
Guvernul a venit cu noi precizări importante pentru consumatorii români, în condițiile în care statele membre ale UE au aprobat un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaze. 

Consumatorii români, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, informează Guvernul.

"România va avea asigurat necesarul pentru iarna 2022 - 2023. Rezervele de gaze ale ţării reprezintă 55%, adică peste nivelul obligatoriu de 46% prevăzut pentru 1 august 2022. Menţinând acest ritm accelerat putem ajunge la o capacitate a depozitelor de cel puţin 80% înainte de 1 noiembrie", arată Executivul, marţi, într-o postare de pe Facebook.

Potrivit Guvernului, disponibilitatea surselor interne de gaze naturale şi profilul de consum al ţării noastre, corelat cu pachetul guvernamental de protecţie a cetăţenilor şi economiei, sunt elemente ce garantează asigurarea necesarului de consum pentru iarna 2022 - 2023.

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1, a anunţat Preşedinţia cehă a Consiliului UE.

Citește și Statele UE au ajuns la un acord asupra unui plan de reducere a consumului de gaz

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrările ruseşti, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, potrivit AFP.

"Nu a fost o misiune imposibilă! Miniştrii (energiei din cele 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles - n.r.) au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare", a anunţat preşedinţia cehă pe contul său de Twitter.

Citește și Radu Popa (PSD): Gazul extras din Marea Neagră a fost deja contractat de o companie franceză

"Gazul care pe care l-am scos din Marea Neagră în momentul acesta prin Blaxy Oil and Gas, e singura companie care exploatează în momentul acesta, din Marea Neagră a fost deja contractat de o companie franceză cu sediu în România, dar de compania mamă de la Paris.

Îi dă o factură din România la Paris și din Paris, se întoarce o factură de 5-6 ori valoarea și gazul pleacă pe aceeași rută din Marea Neagră, către România sau către Paris, dacă are nevoie de gaz.", a explicat Radu Popa.

"Deci practic spuneți că mută profitul", a intervenit Val Vâlcu.

"Pașaportare se numește tehnica asta prin care ei produc într-o țară, în acte, dar de fapt punctul de lucru este în altă țară", a mai spus deputatul PSD.

n contextul crizei energetice, subiectul zăcământului de gaze descoperit încă din 2017, la Caragele, judeţul Buzău, a ajuns din nou în discuţie. Imediat după descoperirea zăcământului, se vorbea despre asigurarea independenţei energetice a României.

Deputatul PSD Radu Popa, care a „țipat” în Parlamentul României cu privire la acest subiect, a lansat mai multe întrebări cheie.

„Noi avem probleme structurale în sistemul energetic național. Toată lumea discută ce facem la iarnă, ce facem peste două ierni, noi nu avem problema aceasta, pentru că 80 la sută din consumul de energie îl asigurăm din producție internă”, a spus deputatul PSD Radu Popa la DCNews.

„Deci trebuie să reducem 20 la sută, un pulover în plus la iarnă”, a spus Val Vâlcu. „Nu vom avea nevoie de el, dacă luăm câteva măsuri urgente”, a zis deputatul Radu Popa, explicând ulterior: „Avem două, trei zăcăminte, un on shore de data aceasta, asta înseamnă că băgăm o țeavă la 3.000 de metri în pământ și scoatem gazul și ajunge până la iarnă. Încă mai putem, suntem în iulie.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel