Risc de pulverizare de substanţe radioactive la centrala nucleară Zaporojie, avertizează autorităţile ucrainene

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Centrala Nucleară de la Zaporojie
Centrala Nucleară de la Zaporojie
La centrala nucleară Zaporojie există un risc de 'pulverizare de substanţe radioactive' (Energoatom).

Operatorul nuclear ucrainean Energoatom a avertizat sâmbătă că există un risc de ''pulverizare de substanţe radioactive'' la centrala nucleară Zaporojie, ocupată de trupele ruse, transmit AFP şi Reuters.

Potrivit Energoatom, forţele ruse ''au bombardat locul în mai multe rânduri în ultima zi''.

''Infrastructura centralei a fost afectată şi există riscul de scurgeri de hidrogen şi de pulverizare de substanţe radioactive'', a indicat Energoatom pe Telegram, adăugând că există şi ''un risc ridicat de incendiu''.

De partea sa, Ministerul Apărării rus a acuzat armata ucraineană că a bombardat centrala Zaporojie de trei ori în ultimele 24 de ore.

Situată în sudul Ucrainei, centrala Zaporojie a fost deconectată de la reţeaua electrică joi, pentru prima dată în istoria sa, ca urmare a unui incendiu cauzat de un bombardament ce a produs pagube asupra unei linii electrice.

Având şase reactoare cu o capacitate de 1.000 de megawaţi fiecare, centrala Zaporojie se află din luna martie în mâinile forţelor ruse.

În ultimele săptămâni, Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardamente care au vizat locul acestei centrale, ceea ce a sporit temerile privind producerea unei catastrofe de tipul celei din 1986 de la Cernobîl.

În 24 februarie acest an, Rusia a lansat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

 

AIEA nu exclude riscul unui accident la centrala nucleară din Zaporojie

 

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) aşteaptă să se concretizeze vizita experţilor săi la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei), aflată în prezent sub controlul forţelor ruse, şi, având în vedere situaţia între cele două tabere beligerante, nu exclude riscul unui accident, relatează vineri EFE.

Dacă directorul general al AIEA, Rafael Grossi, subliniază într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde că, deşi "nu trebuie să fii alarmist", nu poţi banaliza o "situaţie care nu este astfel", referindu-se la cel mai mare complex nuclear din Europa, obiectul unor acuzaţii reciproce între Kiev şi Moscova cu privire la bombardamentele din împrejurimile centralei.

"Instalaţia funcţionează, dar cu dificultăţi, astfel încât în circumstanţele actuale nu poate fi exclus scenariul unui accident. Sunt întreruperi continue de curent, probleme cu combustibilul uzat...'', precizează el.

Grossi recunoaşte că este "îngrijorat", întrucât chiar dacă securitatea nucleară a progresat "enorm" de la accidentul de la Cernobîl din 1986, "în plin război, securitatea nu este niciodată absolută".

Experţii au luat în considerare diferite posibilităţi de accidente nucleare, dar nu faptul că o centrală atât de mare precum cea de la Zaporojie s-ar putea afla în mijlocul unui război convenţional asemănător celor două războaie mondiale, cu tancuri, mişcări de trupe şi tranşee.

Directorul general al AIEA, care a fost primit joi la Paris de preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru a avansa în organizarea unei misiuni AIEA care să fie acceptată de cele două părţi, a insistat că obiectivul acesteia ar fi securitatea instalaţiei, adică "funcţionarea normală şi fără obstacole".

El a subliniat că nu are niciun mandat de mediator între Rusia şi Ucraina şi că rolul său se reduce la o misiune "cu caracter tehnic" de prevenire a unui accident.

În cazul în care vizita va avea loc, experţii vor începe cu o examinare a situaţiei centralei, înainte de a repara sistemele electrice care au fost avariate.

Ei ar urma să inspecteze, de asemenea, bazinele în care se află combustibilul uzat şi să abordeze "problema sensibilă a furnizării de energie electrică, indispensabilă răcirii reactoarelor", a afirmat Grossi în interviul pentru Le Monde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik

pixel