Roamingul în Uniunea Europeană. Decizia Comisiei Europene

Autor: Matei Ion
Data publicării:
UE prelungește reglementările privind " Roaming la tarife naționale" până în 2032
UE prelungește reglementările privind " Roaming la tarife naționale" până în 2032
Telefonia mobilă și transferul de date prin internet au devenit instrumente vitale iar în Uniunea Europeană se ține cont de acest aspect.

Astfel că cetățenii Uniunii Europene, prin Regulamentul european privind roamingul, au fost scutiți de plata tarifelor de roaming ale UE începând cu 15 iunie 2017, ceea ce a însemnat că aceștia au beneficiat de serviciile companiilor de telefonie mobila la aceleași prețuri ca și în țările de origine, atunci când se aflau în alt stat al UE.

Regulamentul urma să expire în luna iunie 2022, însă recent a fost adoptat un nou regulament, care prelungește până în 2032 sistemul existent, care prevede că cetățenilor să nu li se poată aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE. 

Potrivit noului regulament, cetățenii vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text și să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare și la același nivel de calitate ca în țara lor de origine. Astfel, consumatorii care au de obicei acces la servicii 5G în țara lor de origine vor putea să beneficieze de servicii 5G și în roaming, ori de câte ori acestea sunt disponibile.

Mai mult, cetățenii UE vor avea un acces mai bun la comunicațiile de urgență, indiferent de locul în care se află în Europa și vor avea dreptul să primească informații clare referitoare la situația în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming.

Noul regulament intră în vigoare pe 1 iulie 2022 și va fi valabil până la 30 iunie 2023.

Vodafone a refuzat 11 miliarde de euro. ”Nu este în interesul acţionarilor"

Operatorul britanic de telecomunicaţii Vodafone a anunţat joi că a respins o ofertă preliminară venită de la grupul francez de telecomunicaţii Iliad SA şi fondul de investiţii Apax Partners, care şi-au exprimat interesul pentru a cumpăra operaţiunile din Italia ale acestuia, informează Reuters.

Oferta "nu este în interesul acţionarilor ", a informat Vodafone, într-un scurt comunicat de presă. Chiar dacă Vodafone nu a menţionat valoarea ofertei lansate de Iliad şi Apax Partners, o sursă din apropierea acestui dosar a dezvăluit că Iliad, companie susţinută de miliardarul Xavier Niel, a oferit mai mult de 11 miliarde de euro pentru a prelua Vodafone Italy.

"Vodafone va continua să urmărească în mod pragmatic mai multe oportunităţi de consolidare pentru a ajunge la structuri sustenabile pe marile sale pieţe europene, inclusiv în Italia", a precizat grupul britanic.

Săptămâna trecută, directorul general de la Vodafone, Nick Read, a declarat în mod public că analizează oportunităţile de fuziune cu rivalii din Marea Britanie, Spania, Italia şi Portugalia.

Italia este una din cele mai competitive pieţe de servicii de telefonie mobilă din lume, în condiţiile în care pe această piaţă activează mai mulţi operatori, printre care fostul monopol Telecom Italia SpA, Vodafone şi Wind Tre SpA, o divizie a CK Hutchison Holdings Ltd.

Iliad este interesat de preluarea unui operator de telefonie din Italia, dacă va apărea o oportunitate, a declarat luna trecută directorul diviziei din Italia, Benedetto Levi, într-un interviu pentru Bloomberg News. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Donald Trump vorbește la telefon
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu

pixel