ROBOR 23 ianuarie 2023. Indicele bancar ajunge la valoarea din 2010

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
ROBOR
ROBOR
BNR a publicat astăzi valoarea indicelui bancar ROBOR, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei.

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a stagnat luni la 7,28 valoare înregistrată în şedinţa precedentă, potrivit datelor BNR.

O valoare similară nu a mai fost atinsă din data de 5 iulie 2010.

La începutul anului 2022 indicele era 3,02%, iar în martie, indicele era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.

Austria îşi menţine veto-ul în privinţa extinderii Schengen, anunţă cancelarul Karl Nehammer

Austria îşi menţine veto-ul faţă extinderea Spaţiului Schengen, atât timp cât acesta 'nu funcţionează', a afirmat cancelarul Karl Nehammer înaintea unei vizite în Bulgaria, cerând 'sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe' a UE, transmite sâmbătă agenţia austriacă APA.

'Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest Spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental', a declarat cancelarul Karl Nehammer, potrivit unui comunicat citat de APA.

Acesta precizează că Nehammer şi ministrul de interne Gerhard Karner se vor deplasa luni la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.

Înaintea vizitei, Nehammer a cerut 'sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi, în fine, măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe'. 'Bulgaria trebuie să fie în poziţia de a construi o protecţie a frontierei la fel de robustă ca Grecia. Pentru aceasta, trebuie puse la dispoziţie fondurile necesare din bugetul UE', a afirmat cancelarul.

'Trebuie să apăsăm şi mai tare pe frână în privinţa azilului, nu doar în Austria, ci în toată Europa', a mai pledat şeful guvernului de la Viena.

El doreşte să discute această problemă în Bulgaria şi cu preşedintele bulgar Rumen Radev cu prilejul vizitei la frontiera bulgaro-turcă.

'Bulgaria are nevoie de sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia. Gardul de frontieră al Greciei poate servi ca model', a mai spus cancelarul, potrivit comunicatului citat de APA.

Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată 'că sistemul Schengen este nefuncţional', iar, 'atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu poate exista o extindere', consideră Nehammer.

Până acum, Comisia Europeană a refuzat să furnizeze fonduri pentru ziduri, garduri şi sârmă ghimpată, dorind numai să sprijine infrastructura de la frontieră. În decembrie, Comisia a declarat că revine Bulgariei să decidă ce mijloace foloseşte pentru a-şi proteja frontierele. În prezent, agenţia europeană Frontex este reprezentată în Bulgaria de echipamente şi 137 de angajaţi, mai notează APA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Foto: Freepik.com
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik
Inflație / Foto: Freepik
Bill Gates
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
SRL vs. PFA
Mark Zuckerberg
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Ray Dalio
Yoon Suk Yeol
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Rețea electrică / Foto: Freepik
Tren înzăpezit / Foto: Freepik

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza ninsorilor

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza...

Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Parlament

pixel