Declaraţie şoc. Salariile mici mențin economia Românei în zona periferiei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Productivitatea este cheia rezistenţei în Zona Euro, baza competitivităţii, dar aceasta nu trebuie realizată prin salarii mici pentru că altfel rămânem o economie de tip periferie, a declarat, miercuri, Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), la dezbaterea "Modelul economic românesc în UE. România - Orizont 2040". 

"Productivitatea este cheia rezistenţei în Zona Euro, e baza competitivităţii, dar nu trebuie să se realizeze prin salarii mici. Altminteri, vom avea în continuare o economie tip periferie", a spus Daniel Dăianu.

Potrivit acestuia, în Zona Euro dispare riscul valutar, dar nu şi cel de solvenţă şi lichiditate. El a spus că există ţări în Uniunea Europeană care, din cauza lipsei de robusteţe, continuă să fie ameninţate de riscul de solvenţă şi riscul de lichiditate.

Dăianu a subliniat faptul că Mecanismul Cursurilor de Schimb 2 nu este mai puţin exigent decât Zona Euro. Soliditatea bugetului public este obligatorie la intrarea în MCS2. Veniturile fiscale sunt o problemă de securitate naţională. Obiectivul ar fi să ajungem la 29-30% din PIB de la sub 26% în prezent.

De asemenea, el a afirmat că este nevoie de o întărire instituţională şi de politici publice eficiente.

Daniel Dăianu a spus că este posibil ca exerciţiul financiar 2021 - 2027 să fie ultimul care să aloce atât de mulţi bani pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună.

"Aproape mai bine de 65% sunt pentru aceste două componente de bază în Bugetul Uniunii Europene. Prin urmare, o economie robustă este o economie care nu de fonduri europene. O economie robustă este una care trăieşte din resursele proprii. Noi cu fonduri europene trebuie să suplimentăm ce? Investiţia din resurse interne, din economisirea internă şi sigur să fructificăm aceste subvenţii ale agriculturii care se practică în toată Uniunea Europenă. Dar dacă căpătăm dependenţe structurale de fondurile europene eu zic că nu este bine", a mai spus Daniel Dăianu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel