Salariile românilor, blocate. Cum și ce sume pot fi poprite

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Reguli a căror respectare se impune
Reguli a căror respectare se impune
Înainte de toate, trebuie subliniat că poprirea pe venituri nu se poate face fără inștiințarea persoanei vizate. Așa prevede procedura civilă, așa trebuie procedat.

În plus, aducerea la cunoștință nu se efectuează prin somație, ci printr-o încheiere de încuviințarea a executării, prin adresă, care va preciza și tilul executoriu în temeiul căruia s-a dispus poprirea.

Conform normelor în vigoare, pot fi blocate ”sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, (...) pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său”, precizează Codul de procedură penală.

Același document menționează că, "în cazul popririi unor sume de bani din conture bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare".

Limitele popririi 

Măsura luată va fi comunicată inclusiv debitorului, căruia i se va trimite, în copie, ”adresa de înființare a popririi, la care se vor atașate copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate”.

Citește și Fiscul a luat la ochi un milion de români. Cine sunt cei vizaţi

Suplimentar, Codul de procedură civilă stabilește și care sunt limitele la poprirea pentru datoriile fiscale. Potrivit documentului, pot fi poprite veniturile din salarii, pensii, ajutoare bănești sau alte indemnizații speciale care pot fi urmărite, dar, după cum spuneam mai sus, doar respectând limitele prevăzute în legea civilă.
Concret, actul normativ prevede că limitele până la care pot fi urmărite aceste venituri sunt:

1. până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii;
2. până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel