Dosarul Epstein. CEO-ul gigantului portuar din Dubai a demisionat
Sultan Ahmed bin Sulayem, unul...
Astfel, părinții singuri nu vorm mai avea nevoie de declaraţia celuilalt părinte în cazul în care solicită angajatorului zile libere plătite pentru supravegherea copiilor de până în 12 ani în situaţiile în care cursurile şcolilor sau grădiniţelor sunt suspendate sau limitate.
Pe de altă parte, salariaţii din sistemul sanitar, de apărare naţională, ordine publică sau securitate naţională vor putea să opteze între a primi zile libere sau o majorare salarială cu 75% a salariului de bază.
Proiectul de lege ce va modifica OUG 147 a trecut de Comisia de Muncă din cadrul Camerei Deputaţilor, fiind introduse atât o serie de beneficii noi pentru părinţi, precum şi noi prevederi care să acopere situaţiile în care activităţile didactice sunt limitate sau suspendate.
Citește și 3.000 de angajați ai Primăriei București vor fi concediați
În prezent, părinţii îşi pot lua zile libere plătite când cursurile fizice sunt suspendate doar în câteva situaţii, multe dintre realităţile actuale nemaiavând acoperire în prevederile OUG 147, deşi actul normativ a fost modificat de patru ori de la adoptarea sa de către Guvern, amintește Avocatnet. Clarificări în privinţa situaţiilor actuale în care părinţii mai pot beneficia de zile libere plătite în contextul epidemic regăsiţi în acest articol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Sultan Ahmed bin Sulayem, unul...
Secțiunea 2 a Autostrăzii...
Ministerul Transporturilor a...
Lista bunurilor cu risc fiscal...
Guvernul a decis instituirea...
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...
Premierul Ilie Bolojan a...
Guvernul pune pe masa publică...
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...
Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...
Grupul TUI, unul dintre liderii...
Autoritatea de Supraveghere...
Creșterea economică modestă a...
Piața auto din România a...
România susține eliminarea...
Kathy Ruemmler, unul dintre cei...
Statul își extinde arsenalul de...
Ministerul Transporturilor a...
Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...