Scandal în Senat la audierea ASF în fața comisiei de specialitate

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
ASF în fața comisiei din Senat
ASF în fața comisiei din Senat
Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară s-a prezentat la şedinţa comună a Comisiilor Economice şi pentru buget din Senatul României 

Pe tot parcursul audierii de la comisia senatorială, ASF s-a plâns de abaterile Euroins neasumându-și nicio vină amintind chiar de faptul că despre contractul de reasigurare a companiei nu a fost văzut de autoritatea de supraveghere decât după ce a apărut în presă, pe surse. 

ASF a mai invocat și faptul că legea actuală nu ajută la funcționarea instituției.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că va înainta, luni, Ministerului Finanţelor o propunere privind stabilirea unor tarife pentru poliţele RCA la nivelul celor din luna martie a anului trecut, dar şi o altă propunere care vizează renunţarea la taxa de 1% aplicată companiilor de asigurări.

Nicu Marcu a afirmat că ASF s-a confruntat chiar și cu refuzul de punere la dispoziție a unor documente. Acesta a mai explicat că au fost date amenzi consistente ajungând într-un an la suma de 16 milioane de lei.

Președintele ASF a mai explicat că au fost dispuse controale în urma cărora s-a început controlul intens astfel că la Euroins conducerea a fost sancționată și destituită.

Cele două companii care au intrat în faliment, City Insurance şi EuroIns, erau Muma Pădurii pentru populaţie şi eu, personal, mi-am propus, alături de colegii mei, să facem ordine, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu.

"Vreau să vă spun un lucru că la ambele companii se vehiculează ideea că sunt două falimente, două falimente, poate în ghilimele spus, pe mandatul nostru - sunt două falimente cerute de noi pentru că, ştim foarte bine şi ştiu foarte bine - că atunci când au venit cele două companii niciuna dintre ele nu era Albă ca Zăpada, ambele erau Muma Pădurii pentru populaţie şi eu personal mi-am propus, alături de colegii mei, să facem ordine. Li s-a dat posibilitatea şi uneia şi alteia să intre în legalitate. Nu-şi doreşte nimeni să aibă o piaţă distorsionată, dar în acelaşi timp nu-şi doreşte nimeni să ţină nişte companii care fac ilegalităţi", a menţionat Nicu Marcu, la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat.

El a subliniat că ambele companii au avut aceeaşi procedură de lucru, respectiv "preţuri scăzute, plăţi întârziate şi de multe ori dosare neînregistrate în contabilitate".

"Aceste reglementări europene, Solvency II, le permit ca noi să-i supraveghem mai mult prin raportări - lucru care a îngreunat foarte mult Autoritatea să-şi facă treaba. De altfel, noi am impus, în afară de aceşti indicatori, care sunt în Solvency II - şi unii indicatori de lichiditate, chiar dacă a exces acestor condiţii din Solvency II, astfel încât să ne asigurăm că totuşi vin şi cu bani lichizi, în afară de această reasigurare prin care ambele companii preferau să-şi ducă riscurile, în proporţie de peste 90%: la City 90%, la Euroins peste 60%. Deci, n-a fost simplu ca să dovedim aceste lucruri", a mai spus preşedintele ASF.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis vineri să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.

"Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar", a precizat sursa citată, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Ulterior, conducerea Eurohold a susţinut că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă "o preluare ostilă a activelor filialei din România" şi a anunţat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik

pixel