Scandalul Ghosn. Nissan a plătit sume imense pentru școlarizarea copiilor fostului președinte

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Carlos Ghosn
Carlos Ghosn
Constructorul auto japonez Nissan a plătit, între 2004 şi 2015, taxele de şcolarizare la Universitatea Stanford pentru toţi cei patru copii ai fostului preşedinte Carlos Ghosn, au declarat marţi pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar. Universitatea Stanford a încasat 601.000 de dolari de la Nissan.

 Acest avantaj neobişnuit a fost inclus în contractul de angajare semnat de Ghosn în anul 1999, când a fost angajat în postul de director general la Nissan, a declarat una din surse care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Acest avantaj, care nu este ceva obişnuit în rândul directorilor generali, ar fi unul în valoare de cel puţin 601.000 de dolari, potrivit taxelor de şcolarizare practicate de Stanford în perioada în care cei patru copii ai lui Carlos Ghosn au urmat celebra universitate americană.

Fiica lui Ghosn, Caroline a absolvit Universitatea Stanford în 2008, urmată de surorile sale Nadine şi Maya în 2011 şi 2013 şi fratele său Anthony în 2015.

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 65 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015. El este acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi de abuz de încredere.

Citește și: Carlos Ghosn, plimbat în jos în ierarhia Renault

Plata taxelor de şcolarizare la Universitatea Stanford se adaugă altor beneficii suplimentare de care s-a bucurat Ghosn în calitate de preşedinte al Nissan şi al partenerului Renault SA, beneficii precum reşedinţe de lux pe patru continente şi o petrecere de nuntă la Palatul Versailles.

Potrivit declaraţiilor recente ale avocaţilor, procesul lui Carlos Ghosn, acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi de abuz de încredere, ar putea începe în această toamnă.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Tot mai multe firme pun lacătul pe uşă

Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...

Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
Kim Jong Un / FOTO: KCNA
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane

pixel