Calendarul aplicării impozitului minim global în România, stabilit prin ordonanță
Guvernul a pus în transparență...
Astfel, norma de predare-învăţare-evaluare pentru aceste categorii de dacăli se poate reduce cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, conform unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari social-democraţii.
"Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin (4) al art. 262 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, propunându-se eliminarea sintagmei 'cu încadrarea în bugetul aprobat', astfel încât norma didactică de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic de predare şi instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori să se poată reduce cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, indiferent de limitele bugetare aprobate", se arată în raportul de admitere întocmit de Comisia pentru învăţământ din Senat.
Citește și Inițiativă inedită. Lege pentru menajarea sensibilității copiilor obezi
Senatul este for decizional pentru acest proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul a pus în transparență...
Creșterea accelerată a...
Depozitele rezidenţilor clienţi...
India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...
România intră oficial într-unul...
Creşterea economică pentru 2026...
Piaţa RCA nu este stabilă, ci...
În timp ce marile companii de...
Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...
Budapesta și Bratislava...
ANAF anunţă o nouă etapă în...
Premierul Ilie Bolojan, vizită...
ANAF a lansat „ANA”, primul...
Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.
Acord de mediu pentru etapa a...
RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...
În ianuarie și februarie 2026,...
Comisia Europeană a decis luni...
Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...
Vineri și sâmbătă sunt două...
Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.
Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...
Piața gazelor naturale intră în...
Dolarul american s-a depreciat...