Se introduce o TAXĂ nouă! Consecințe grave pentru cei vizaţi

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
O obligație care, dacă nu se respectă, va avea consecințe
O obligație care, dacă nu se respectă, va avea consecințe
Un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției prevede obligativitatea pentru toate companiile de a încheia o asigurare de răspundere profesională, o nouă taxă privită ca o garanție pentru acoperirea cheltuielilor necesare în cazul unei eventuale proceduri de insolență. 

Noua prevedere, introdusă în Legea societăților comerciale nr. 31/1990, este obligatorie, poliția de asigurare urmând să fie trimisă Oficiului Național al Registrul Comerțului (ONRC), care poate decide dizolvarea societății în cazul neîndeplinirii acestei obligații.

Societățile sunt obligate să încheie anual asigurare de răspundere profesională care să acopere cel puțin cheltuielile de derulare a procedurilor de insolvență, dizolvare, lichidare și radiere judiciară, detaliază unul dintre cele trei noi alineate înscrise în textul legii menționată mai sus.

Asigurarea anuală se depune la oficiul registrului comerțului, în vederea înregistrării, iar în cazul în care profesioniștii nu își îndeplinesc obligația de înregistrare, Oficiul Național al Registrului Comerțului din oficiu, pe cheltuiala acestora, după caz, va putea pronunţa dizolvarea societății, dispozițiile art. 237 devenind aplicabile.

Citește și Cele 7 motive pentru care firmele dau faliment în România

Din această taxă, în eventualitatea unei insolvențe, vor fi achitate remunerarea lichidatorului, decontarea taxelor, tarifelor, comisioanelor și taxelor judiciare de timbru.

De asemenea, prin același proiect, se reglementează statutul registratorului de registru. Pe termen mediu, proiectul prevede înlocuirea publicităţii prin Monitorul Oficial a actelor profesioniștilor înregistrați în registrul comerțului cu publicitatea prin Buletinul electronic al Registrului Comerţului, “o platformă informatizată, uşor accesibilă publicului larg, fără costuri”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor
Reclamele false umplu buzunarele Meta
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

Eurostat: Consumul din România s-a prăbușit

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în...

Consumatorii din Alba au fost reconectați la rețeaua electrică
Georgia Meloni
Elon Musk
Bursa de Valori București

BVB închide pe verde, dar cu frâna trasă la tranzacții

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Case de schimb valutar
Florin Barbu
Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

SMS-urile care te pot lăsa fără bani sau conturi

Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...

Supermarket. Freepik.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Dosar. Foto: Pexels.com

Cu cât ar fi trebuit să crească pensiile în 2025 şi 2026

Sindicaliştii Cartel Alfa explică cu cât ar fi trebuit...

Platforma marina / Foto: Freepik
Platformă marină / Foto: Freepik
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video

pixel