Siberia a bătut toate RECORDURILE de temperatură în 2020

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un fenomen cu consecințe aproape imprevizibile
Un fenomen cu consecințe aproape imprevizibile
Clima din Europa a continuat să se încălzească în 2020, regiunile arctice din Siberia confruntându-se cu un an excepţional, cu temperaturi cu 4 grade Celsius peste valorile medii, a anunţat joi serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice Copernicus, relatează AFP.

La nivel mondial, 2020 a fost unul dintre cei doi ani cei mai călduroşi consemnaţi de la debutul înregistrărilor meteorologice, la egalitate cu 2016. Însă 2020 a fost cel mai călduros înregistrat în Europa, unde temperatura medie a depăşit cu 0,4 grade Celsius temperatura medie a următorilor cinci ani cei mai călduroşi (toţi consemnaţi în ultimul deceniu), a indicat raportul asupra ''stării climei în Europa'' al Copernicus.

Încălzirea a fost evidentă îndeosebi în sezonul hibernal, cu 1,4 grade Celsius în plus faţă de recordul anterior şi cu 3,4 grade Celsius peste media din timpul iernilor din perioada 1981-2010. De asemenea, încălzirea a fost percepută mai acut în nord-estul continentului, în special în zonele arctice din Siberia, care au cunoscut cel mai călduros an înregistrat vreodată, cu o temperatură cu 4,3 grade Celsius peste medie.

Zona arctică, în ansamblul său, a cunoscut al doilea cel mai călduros an înregistrat vreodată, cu 2,2 grade Celsius peste media din perioada 1981-2020. Drept urmare, stratul de gheaţă din zona arctică a fost redus la cele mai joase niveluri măsurate vreodată.

Un record absolut de căldură dincolo de cercul polar arctic a fost înregistrat în iunie, cu o valoare de temperatură de 38 de grade Celsius consemnată în localitatea rusă Verhoiansk din Siberia Orientală. Această regiune s-a confruntat cu aşa-numitele incendii de vegetaţie ''zombi'', care supravieţuiesc de la un al la altul, şi cu ierni mai blânde, marcate de cantităţi mai reduse de precipitaţii.

''A fost de departe cel mai călduros an din Siberia Arctică, (...) un an spectaculos'', a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă Freja Vamborg, autoare principală a raportului.

Citește și Siberia, BOMBA cu efect întârziat. Europenii, cei mai VIZAȚI

În alte zone de pe continentul european, valurile estivale de caniculă au fost mai puţin intense şi mai lungi decât în ultimii ani. Toamna, însă, a fost diferită, deosebit de umedă şi marcată de un eveniment meteorologic excepţional, furtuna Alex. La începutul lunii octombrie, aceasta a lovit Marea Britanie şi sudul Alpilor, devastând, spre exemplu, în Franţa, mai multe văi din jurul oraşului Nisa şi lăsând în urmă zece morţi şi opt dispăruţi.

Concentraţiile gazelor cu efect de seră din atmosferă, în special dioxid de carbon (CO2) şi metan, au crescut la rândul lor cu 0,6%, respectiv 0,8% pe parcursul anului, atingând cele mai ridicate niveluri înregistrate de la începutul măsurării acestora, prin satelit, în 2003.

Rezultatele acestui raport anual, al patrulea realizat de Copernicus, pun în pericol obiectivele incluse în Acordul de la Paris din 2015, care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru limitarea încălzirii globale la plus 2 grade Celsius sau chiar plus 1,5 grade Celsius în comparaţie cu valorile din perioada preindustrială. Pentru a atinge obiectivul ideal, emisiile de CO2 ar trebui reduse cu 7,6% pe an, în fiecare an între 2020 şi 2030.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel