Sporuri salariale. Parlamentul a stabilit lista beneficiarilor

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Producţia mondială de gaze naturale ar urma să scadă cu 2,6%
Producţia mondială de gaze naturale ar urma să scadă cu 2,6%
De la bun început trebuie precizat că este vorba despre propuneri legislative aflate în diferite faze de dezbatere în Parlament. Una dintre inițiative este, practic, la un pas de adoptare. Iar dacă va primi și undă verde din partea președintelui, va putea fi aplicată, începând de anul viitor, firește, după publicarea în Monitorul oficial. 

Această ultim proiect de act normativ vizează militari, polițiști, personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. A doua propunere legislativă, trecută cu raport favorabil de Senat, se referă la angajații Autorității Naționale Sanitare Veterinare (ANSVSA).Oricum, aleșii poporului au stabilit lista bugetarilor care vor beneficia de aceste sporuri. 

1. Sporuri de până la 25% pentru angajații cu funcții ce presupun acces la informații clasificate din clasa secret de stat. Proiectul precizează că mărimea concretă a sporului ar urma să fie stabilită în funcţie de locul de muncă şi de certificatul de securitate deţinut. De asemenea, va mai conta și nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces.

În această categorie intră, potrivit inițiative legislative, militarii, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Citește și Coeficienți de salarizare. Mai multe salarii minime și mai mari

2. Angajații ANSVSA care nu au beneficiat de sporuri anul trecut și personalul nou încadrat, acest adaos salarial urmând să fie calculat în funcție de salariul de bază existent în plată.

Potrivit expunerii de motive, Legea nr. 153/2017 i-a discriminat pe unii angajați ai ANSVSA, pentru că, în momentul de față, sporurile salariale nu se pot acorda decât personalului plătit din fonduri publice care a ajuns la nivelul maximal al salariilor de bază prevăzut pentru anul 2022. “Această prevedere dezavantajează categoriile de personal cu salarii mici care după majorarea salariului din decembrie 2017 (cu 25%) nu au ajuns la grilele maximale stabilite pentru 2022”, explică expunerea de motive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social

pixel