Sprijin pentru primării. Autorităţile locale pot cere împrumuturi de la Trezorerie pentru cofinanţarea proiectelor europene

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Buget
Buget
Sprijin pentru finalizarea proiectelor finanțate din fonduri europene derulate de unitățile administrativ-teritoriale.

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, un act normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor.

Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale, ținând cont de faptul că, în prezent, sunt în implementare 2.835 de proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023.

”Prin această măsură, sprijinim unitățile administrativ-teritoriale care au înregistrat dificultăți în continuarea proiectelor, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale. Finalizarea proiectelor va avea ca efect creșterea calității serviciilor publice pentru cetățeni”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcție de scadența împrumuturilor, iar rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabilește astfel: 1 punct procentual pentru scadențe de până la 3 ani, inclusiv, respectiv 1,5 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani, inclusiv, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral.

Creditele contractate conform actului normativ adoptat astăzi constituie o excepție de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la această măsură și pentru localitățile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcție de mărimea localităților. Astfel, județele vor putea contracta cel mult 25 de milioane de lei, municipiile - câte 10 milioane de lei, iar orașele și comunele au plafoane nelimitate. 

Termenul-limită de depunere, la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 15 decembrie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Bănică
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României

pixel