Statul nu mai dă bani pe festivaluri, concerte, festivități

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Targ de Crăciun
Targ de Crăciun
Instituţiile şi autorităţile publice locale nu vor mai putea finanţa, în acest an, din fonduri publice, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiţii locale, festivităţi sau sărbători tematice, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor.

"În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, instituţiile şi autorităţile publice locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, nu pot finanţa din fonduri publice, cu excepţia celor provenite din donaţii şi sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiţii locale, festivităţi, sărbători tematice, dar fără a se limita la acestea. Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune măsurile necesare astfel încât plăţile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie la cheltuielile de investiţii să fie cel mult la nivelul mediei plăţilor efectuate în perioada ianuarie-septembrie, în limita bugetului aprobat", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.

Totodată, până la finalul anului acesta, instituţiile publice nu vor mai putea angaja cheltuieli pentru mobilier de birou, reparaţii curente, consultanţă şi expertiză sau pregătire profesională.

"Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, au obligaţia de a dispune măsurile necesare astfel încât plăţile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie la titlul "Bunuri şi servicii", să fie de cel mult media plăţilor efectuate în perioada ianuarie-septembrie, în limita bugetului aprobat la această natură de cheltuieli", se precizează în document.

Prevederile nu se vor aplica pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar.

Potrivit sursei citate, în situaţii excepţionale şi temeinic justificate Guvernul României, poate aproba pe bază de memorandum depăşirea limitelor de plăţi la titlul de cheltuieli bugetare "Bunuri şi servicii", iniţiat de ordonatorii principali de credite, iar în cazul unităţilor/subdiviziunilor administrativ- teritoriale, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, la solicitarea justificată a acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Euro / Foto: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com
Podul Giurgiu-Ruse

Măsuri pentru fluidizarea traficului la granița cu Bulgaria

Cătălin Predoiu anunţă măsuri concrete pentru...

Foto: Freepik.com
Pfizer / FOTO: Site-ul companiei

Pfizer iese din afacerea Haleon, fabricantul Sensodyne

Principalul acționar al Haleon, Pfizer, va vinde...

Stație de încărcare Tesla
Submarin / FOTO: Unsplash

Thales va echipa viitoarele submarine olandeze

Un contract de 100 milioane euro.

Contabili
Aluminiu

UE s-a gândit să-i protejeze pe producătorii de aluminiu

Demersul vine la multe săptămâni după ce Trump a...

Prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră
Condultant / Foto: Freepik
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Bună dimineața! Cele mai importante știri ale...

Mulitari ucraineni / Foto: președinția Ucrainei
Bursa. Foto: pexels.com
Gara de Nord / Foto: Oana Pavelescu
NASDAQ
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Hacker / Foto: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Uniunea Europeana
Stâlp / Foto: Freepik
Factură energie electrică
Sonde / FOTO: Freepik
BYD / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Foto: Freepik.com
Energie eoliană / sursa foto: Freepik.com

pixel