Ştirile dimineţii. Informaţii importante la început de zi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Grupaj de ştiri. 

Cresc preţurile de referinţă la gaze, din cauză că Gazprom va opri livrările către OMV

Prețurile de referință la gaze naturale în Europa au crescut vineri, după ce OMV AG a anunțat că Rusia va suspenda livrările începând de sâmbătă, relatează Bloomberg.

Conform unui comunicat emis de OMV, Gazprom PJSC a informat compania că va opri complet livrările de gaze către Austria. Această decizie vine după ce directorul general al OMV, Alfred Stern, a menționat că, deși compania este pregătită să își respecte obligațiile contractuale față de Gazprom, există o probabilitate crescută ca Rusia să sisteze livrările, în urma aplicării unei hotărâri de arbitraj de către Austria. Tribunalul a decis că Gazprom trebuie să plătească 230 de milioane de euro către OMV pentru nereguli în livrările de gaze către Germania.

 

Casa de Pensii, informare despre actualizarea banilor acordaţi acestor pensionari

CNPP transmite că indemnizația pentru pensionari, membri ai uniunilor de creatori se va actualiza în raport cu valoarea punctului de referință. Guvernul a adoptat Ordonanță de Urgență nr. 127/11.11.2024 prin care modifică și completează prevederile referitoare la instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

 

Poştaşii vor aduce pensia pe scuter

Poșta Română și-a înnoit flota cu 20 de motoscutere electrice, cu ajutorul cărora agenții curieri vor ajunge rapid și în siguranță la clienți. 

 

BRD lansează un nou serviciu: Plăţi şi încasări în lei pe baza de cod QR

BRD anunţă că,  începând de astăzi, din serviciul de mobile banking YOU BRD puteţi efectua plăţi şi încasări în LEI pe baza de cod QR - RoPay.

 

Vești bune. Încep plățile pentru ajutorul de 500 de lei. Cine sunt cei eligibili

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel