Superputeri pentru poliție. Ce vor putea face poliţiştii de acum încolo

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Polițiștii capătă noi atribuții
Polițiștii capătă noi atribuții
Raporturile dintre polițiști și cetățeni s-ar putea schimba radical în urma adoptării unui proiect de lege inițiat de ministrul de Interne, Carmen Dan, și fostul ministru de Justiție, Florin Iordache. Legea Dan-Iordache, depusă în recent la Senat, extinde apreciabil puterile polițiștilor în cadrul misiunilor pe care le desfășoară. Prin modificarea simultană a mai multor legi din domeniul ordinii publice, polițiștii capătă dreptul ca procedurile de legitimare și de control corporal să se desfășoare în condiții mult mai dure. Astfel, vor putea cere cetățenilor să se culce la pământ sau să stea cu mâinile la ceafă, iar în cazul refuzului sau incapacității de a se legitima pot fi ținuți în secția de poliție până la 12 ore, fără a fi nevoie de o ordonanță de reținere din partea unui magistrat.

Printre legile care ar urma să fie modificate este Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române. Prin alineate suplimentare adăugate articolului 32, în cadrul unei simple proceduri de legitimare, cetățenii vor trebui să-și țină mâinile la vedere sau să renunțe, la cererea polițistului, la orice mijloace care ar putea fi folosite pentru o agresiune. 

Dacă se va ajunge la control corporal, polițistul va decide în ce condiții se desfășoară: ținerea mâinilor deasupra capului, depărtarea picioarelor, adoptarea poziției șezut sau culcat sau ”altă poziție care previne săvârșirea unei acțiuni violente împotriva polițistului și respectă demnitatea umană”. 

Citește și: Carmen Dan, anunț despre banii ministerului de Interne

Mai mult, polițiștii vor putea apăsa mai ușor pe trăgaciul armei prin introducerea prezumției de intenție agresivă. ”Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente înreptate împotriva polițistului fapta unei persoane de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: ”Poliția, stai! - Nu te apropia!”ori de a nu se conforma solictărilor prevăzute la alineatele 1 și 2”, adică alineatele prin care cetățenii trebui să adopte anumite poziții corporale pentru legitimare sau control corporal.

Refuzul sau incapacitatea legitimării te poate lipsi de 12 ore de libertate, fără vreo intervenție din partea magistraților. Polițistul poate conduce la secție persoana care nu se poate legitima sau refuză să o facă pentru un interval de 8 ore. Dacă stabilirea identității nu s-a putut face în mod convingător, termenul poate fi prelungit cu încă patru ore. Singura modalitate de contestare a acestei măsuri este o plângere la șeful ierarhic al polițistului respectiv. Poate fi chemat și un avocat însă acesta nu va apuca să se plângă de măsura luată împotriva clientului său deoarece nu se va ajunge în fața unei instanțe câtă vreme procedura este socotită una administrativă, distinctă de procedura penală prevăzută în Codul de Procedură Penală.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu

pixel