Teodorovici: OUG 114 nu poate să-mi fie pusă în cârcă. Acciza la combustibil, în discuție

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 5 mai 2022
Prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 5 mai 2022
Discuţia pe tema supraaccizei la carburanţi continuă, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Antena 3, menţionând că va aborda tema cu premierul pentru a vedea momentul când ar putea fi luată o decizie. 

"Cu acciza aceasta la combustibil este o discuţie în continuare. O să-i spun şi doamnei prim-ministru pentru a vedea exact forma cea mai bună, perioada sau momentul cel mai bun pentru ca o astfel de decizie să fie şi ea dusă. Ştiţi foarte bine că sunt o persoană, unii ar spune nu neapărat liberal, liberală în gândire, în sensul că oricât ar încerca unii şi alţii să-mi pună în cârcă taxe, impozite, adoptări contra mediului de afaceri, nu o să reuşească pentru că totuşi mediul de afaceri are o altă abordare şi o altă percepţie", a declarat Eugen Teodorovici. 

De asemenea, el a afirmat că OUG 114 nu poate să-i fie pusă "în cârcă". 

Ministerul Finanţelor declara, la începutul lunii septembrie din 2018, la postul public de televiziune, că va realiza o analiză şi, până la finele anului urma să facă o propunere la nivelul Guvernului referitoare la supraaciza pe carburanţi, lăsând să se înţeleagă faptul că ar fi în favoarea eliminării taxei. 

"O să fie o discuţie la nivel de Guvern....Va fi o propunere din partea noastră ca Minister de Finanţe vizavi de supraacciză. Până la final de an o să vedeţi o propunere în acest sens....Vom face analize şi vedem exact care este situaţia. După cum ştiţi bine, în România prima acţiune este să spui că e un minus pe buget dacă scoţi o taxă, un impozit. Trebuie să te uiţi la efectul de runda a doua. Dacă o astfel de măsură poate produce în economie efecte pozitive, este foarte bine şi vă dau un exemplu foarte interesant legat de creşterea rovinietei sau alinierea acestei roviniete la o directivă europeană. Şi chiar a fost o discuţie în Guvern şi nu vă ascund acest lucru şi doamna prim-ministru a decis amânarea unei astfel de măsuri, ceea ce este foarte corect, pentru că o creştere a ei chiar dacă se aplica transportatorilor efectele erau în economie....Doamna prim-ministru într-o şedinţă de guvern de săptămânile trecute a decis să nu luăm o astfel de decizie, chiar dacă i s-a invocat că este o aliniere la o directivă europeană", a spus atunci Eugen Teodorovici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...

Ședință de guvern
Gaze / Foto: Freepik
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Femeie care lucrează la calculator / Foto: Freepik
Foto: REUTERS
ANA - chatbot ANAF
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 2,4 milarde de lei

Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.

Baraj. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Cine domină piața mezelurilor din România

RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...

Paine. Foto: Freepik.com
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Bani și aur
Whatsapp / sursa foto: Freepik.com
Inselatorie prin telefon. Foto: Freepik.com

Înşelătorie pe WhatsApp cu false mesaje de la curieri

Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...

Hârtii, documente, acte
Grafic. Foto: Freepik.com

Metalul care s-a scumpit cu peste 260% într-un singur an

Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.

Ministerul Finanțelor modifică regulile pentru accize

Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...

Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
United States Immigration and Customs Enforcement
Foto: Freepik

10 strategii financiare pentru tineri la început de an

Începutul unui nou an este momentul ideal pentru tineri...

Foto: Pixabay

Societate imprevizibilă, siguranță reală

Trăim într-o perioadă în care sentimentul de siguranță...

Acord comercial Canada - China
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Dacia Sandero
Saci cu lapte praf

Încă o companie retrage lapte praf de pe piață

Producătorul francez de alimente și băuturi Vitagermine...


pixel