Termen limită. Marius Budăi nu este dispus să aștepte mai mult

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ministrul Budăi
Ministrul Budăi
Ministrul Muncii a vorbit, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena3 CNN, despre problemele care îi frământă pe seniorii României.

Astfel, ministrul Budăi a anunțat că termenul fixat pentru primirea amendamentelor din partea ministerelor de resort este ziua de miercuri.

"S-a stabilit, la nivel de coaliție, un comitet de lucru. Ulterior, am avut o discuție în comitet și s-a ajuns la concluzia ca miniștii de resort să vină, până miercuri, cu amendamentele necesare, astfel încât raportul Băncii Mondiale, răspunsul Comisiei Europene și cerințele din PNRR să fie respectate", a spus Marius Budăi.

Ministrul și-a exprimat speranța că problema pensiilor speciale să fie rezolvată cât mai repede, astfel încât România să beneficieze de sumele acordate prin PNRR. "Noi trebuie să adoptăm aceste reforme și trebuie ca această echitate socială să fie realizată. De aceea, eu îi aștept pe colegii mei să vină cu acele amendamente, astfel încât subiectul să fie închis", a mai adăugat ministrul Muncii.

”Mi se pare halucinant”

În ceea ce privește vârsta de pensionare, oficialul a subliniat că ”eu am spus foarte, foarte clar de la început, încă de când erau zvonuri de cum se scria PNRR, acest PNRR scris pe ascuns, secretizat, nedezbătut cu partenerii sociali, cu societatea civilă. Nu au vrut să dezbată cu partidele din opoziţie, nu înţeleg nici asta pentru că şi partidele din opoziţie de la acea vreme reprezentau cetăţenii români. Dar n-au dezbătut nici cu societatea civilă, nici cu partenerii sociali, nimic, şi acum mă uit şi mi se pare halucinant ceea ce găsesc acolo pentru că mi-am pus mie de foarte multe ori întrebarea ‘au trimis la Bruxelles nişte lucruri aberante fără să ştie ce trimit sau au trimis cu bună credinţă, urându-i pur şi simplu pe cetăţenii români?'”, a declarat invitatul televiziunii menționate mai sus. 

El a explicat că nu putem compara situația cetățenilor români cu a celor din țările de vest. „Noi nu trăim nici în Germania, nici în Franţa, nici în Spania. Speranţa de viaţă a noastră, a cetăţenilor români, nu este nici pe aproape de speranţa cetăţenilor din ţările de vest. Eu cred că s-a pus foarte clar caru’ înaintea boilor, pentru că nu putem sub nicio formă să acceptăm o asemenea cerere”, a subliniat ministrul Muncii.

Egalizarea vârstei de pensionare în cazul femeilor cu bărbaţii este un lucru asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.  Legea intrată în vigoare în 2010 spune că vârsta de pensionare pentru femei trebuie să ajungă la 63 de ani până în 2030. În prezent vârsta de pensionare este de 62 de ani. Însă în Planul Național de Redresare și Reziliență guvernanții și-au asumat egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei, la 65 de ani, până în anul 2035.

Citește și Venitul minim de incluziune. Întrebări cheie în Parlament pentru ministrul Muncii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe
Chei. Freepik.com

Curs valutar: Leul pierde teren în faţa principalelor valute

Moneda naţională s-a depreciat, marţi, în raport cu...

Freepik.com
Vodafone
ROBOR scade, o veste bună
Declaratia unica. Foto: Freepik.com
Bani / FOTO: Freepik
Euro. Freepik.com
Gara de Nord / Foto: Oana Pavelescu
ANAF
Fitch Ratings
Bani
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
TVA / Foto: Freepik.com
Codul fiscal se modifică / Foto: Freepik
Freepik.com
ANAF. Freepik.com
Declarația unică - Foto ilustrativ
Freepik.com

Curs valutar: O veste bună şi alta rea despre leu

Curs valutar BNR, 28 iulie 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Temu / Foto: DCBusiness

pixel