Trump plănuieşte să revoce statutul legal pentru refugiaţii ucraineni. 240.000 de oameni riscă deportarea rapidă

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Administrația președintelui Donald Trump intenționează să revoce statutul legal temporar pentru aproximativ 240.000 de ucraineni care au fugit din calea războiului cu Rusia, au declarat un oficial de rang înalt și trei surse familiare cu situația. Măsura, care ar putea intra în vigoare chiar din aprilie, ar marca o schimbare radicală față de politica administrației Biden, care i-a primit cu brațele deschise, relatează Reuters.

Această decizie face parte dintr-o inițiativă mai amplă a administrației Trump de a elimina statutul legal pentru peste 1,8 milioane de migranți care au beneficiat de programele umanitare implementate de Biden. În plus, pe lângă de ucraineni, aproximativ 530.000 de cubanezi, haitieni, nicaraguani și venezueleni urmează să își piardă statutul de protecție chiar din această lună, transmite sursa citată.

Într-un ordin executiv emis pe 20 ianuarie, Trump a cerut Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) să „pună capăt tuturor programelor de protecție umanitară în masă”.

Un e-mail intern al ICE (Agenția pentru Imigrație și Vamă) consultat de Reuters arată că persoanele cărora li se revocă statutul de protecție ar putea fi supuse procedurilor accelerate de deportare. Spre deosebire de cei care trec ilegal granița și pot fi deportați în termen de doi ani, migranții intrați prin programe umanitare pot fi expulzați fără limită de timp.

 

Ucrainenii, în incertitudine totală

Pentru Liana Avetisian, o refugiată ucraineană care a ajuns în SUA în mai 2023 împreună cu soțul și fiica de 14 ani, această decizie a dus la o stare de anxietate profundă. Familia, stabilită în orașul DeWitt, Iowa, și-a folosit economiile pentru a achita 4.000 de dolari în taxe de reînnoire a documentelor, dar acum se teme că va fi forțată să părăsească țara.

„Nu știm ce să facem”, a declarat Avetisian, care a început să sufere de dureri de cap din cauza incertitudinii.

 

De la protecție la deportare: o schimbare bruscă

Programele implementate de Biden au fost gândite ca o soluție temporară pentru a preveni imigrația ilegală și pentru a oferi refugiaților o șansă la o viață sigură. Pe lângă ucraineni și grupurile din America Latină, acestea au inclus și 70.000 de afgani care au fugit de regimul taliban și 1 milion de migranți care au folosit aplicația CBP One pentru a trece legal granița.

Trump a promis în campania electorală că va anula aceste programe, considerând că depășesc limitele legii americane. Implementarea rapidă a acestor măsuri ridică îngrijorări umanitare majore, în special pentru refugiații care au sprijinit SUA în conflictele recente.

Pentru mulți dintre ei, visul american se transformă acum într-un coșmar al deportării iminente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel